În 2008, în domeniul politicii externe lucrurile mai degrabă au stagnat decît au evoluat, afirmă Igor Boţan, directorul executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă (ADEPT), într-un comentariu publicat pe siteul ADEPT. De fapt, în ultimii ani, politica externă a Republicii Moldova are la bază două dimensiuni: integrarea europeană şi evitarea antagonizării Rusiei. Prin Politica Europeană de Vecinătatea (PEV) şi mai nou, prin Parteneriatul Estic (PE), UE oferă vecinilor săi cît găseşte de cuviinţă, iar elitele guvernante ale acestora acceptă din condiţionalităţile UE, atît cît le permite să menţină controlul asupra situaţiei pentru a se reproduce la guvernare. Dacă pentru autoreproducerea la guvernare e nevoie de ignorat anumite standarde europene, atunci asta se întîmplă neîndoielnic.
Cît priveşte cel de al doilea factor - evitarea antagonizării Rusiei, autorităţile moldoveneşti, de fapt, nu dezvoltă relaţiile cu Rusia, ci "dreg busuiocul", uneori de o manieră penibilă. Asta după afrontul care i-a fost cauzat ex-Preşedintelui Putin în 2003, în cazul "Memorandumului Kozak". Nu trebuia să se acţioneze "pe la spatele Europei în care vrem să ne integrăm" şi, probabil, nu am fi avut embargouri şi eforturi de îmbunătăţire a relaţiilor cu Rusia. Acum "busuiocul se drege" prin sublinierea constantă că Republica Moldova nu doreşte să se integreze în NATO. Acesta a fost singurul motiv pentru care în 2008 a fost adoptată Concepţia securităţii naţionale a Republicii Moldova. În schimb, strategia elaborată în baza Concepţiei a rămas neterminată. Probabil, nu s-a ajuns la un numitor comun pînă la ce limită pot ajunge cedările legate de evitarea antagonizării Rusiei.
Despre noua concepţie a politicii externe în 2008 nici nu a fost vorbă. La ce bun! Relaţiile cu vecinii nemijlociţi - România şi Ucraina, oricum au rămas îngheţate. Totuşi, din cauza relaţiilor proaste cu România, cetăţenii moldoveni nu pot beneficia de pe urma micul trafic de frontieră. Faptul că în 2008 Preşedintele Victor Iuşcenco şi-a anulat vizita la Chişinău este un indicator că relaţiile cu Ucraina stagnează, iar bunele relaţii cu această ţară sînt extrem de importante pentru Republica Moldova, inclusiv şi în reglementarea transnistreană. În acest sens, se pare că relaţiile se menţin la un anumit nivel datorită trilateralei Bruxelles-Kiev-Chisinau. Cel puţin, prelungirea misiunii EUBAM, daca va avea loc, se va datora interesului pe care-l manifestă Bruxelles-ul faţă de controlul segmentului transnistrean al hotarului moldo-ucrainean.
