Trimite e-mail | Printeaza
Economie
07.01.2009

Măsuri de diminuare a crizei termo-energetice

Primăria municipiului Chişinău a luat act cu îngrijorare de criza termo-energetică din Europa, inclusiv din Republica Moldova. În acest sens, pentru depăşirea situaţiei create au fost luate următoarele măsuri:

  • 1. Coborârea temperaturii agentului termic la circa 65 C0 tur şi 45 C0 retur, pentru economisirea agentului termic.
  • 2. Trecerea la combustibil alternativ - de la gaz la păcură. De menţionat că de la 7 ianuarie curent CET-urile produc energie termică pe bază de păcură, iar de la 8 ianuarie şi S.A."Termocom" urmează să funcţioneze în acelaşi regim.
  • 3. În următoarele zile, în funcţie de evoluţia situaţiei, sistarea livrării a apei calde către consumatori.
  • 4. În caz de epuizare a combustibililor, asigurarea circulaţiei continue a apei în reţelele de termificare, pentru a preveni ieşirea din funcţiune a sistemului prin îngheţ.

 

Primăria face apel către locuitorii municipiului să facă economie de gaz şi energie electrică, în vederea asigurării cu resurse energetice pe un termen maxim posibil a tuturor consumatorilor, inclusiv a celor din afara Chişinăului.

Amintim că în urma sistării de către Rusia a tranzitării gazului pe teritoriul Ucrainei, la 7 decembrie livrările de  gaze pe teritoriul Moldovei au fost întrerupte. Astfel, Republica Moldova are rezerve de gaze pentru 2 zile şi de păcură pentru 10 - 12 zile.

 

Direcţia Relaţii Publice a                                  07.01.2009

Primăriei mun. Chişinău

bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 83
MD 2012, Chişinău, Republica Moldova

Tel.: + 373 22 201 707

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus