Trimite e-mail | Printeaza
Economie
08.01.2009

Disputa dintre Rusia şi Ucraina privind furnizarea cu gaz: Deputaţii europeni se întâlnesc cu preşedinţii Gazprom şi Naftogaz

Disputa dintre Rusia şi Ucraina privind furnizarea cu gaz: Deputaţii europeni se întâlnesc cu preşedinţii  Gazprom şi Naftogaz

Comisia pentru Afaceri Externe (AFET) a Parlamentului European va avea o reuniune extraordinară, în data de 8 ianuarie 2008, în contextul disputei dintre Rusia şi Ucraina privind reducerea sau chiar sistarea furnizării cu gaze. La reuniune vor participa Alexei Miller, preşedintele Gazprom şi Oleh Dubyna, preşedintele Naftogaz, compania ucraineană de gaz.

Reuniunea va fi co-prezidată de Adrian Severin (PSE, România), preşedinte al delegaţiei Parlamentului European la Comitetul de Cooperare Parlamentară UE-Ucraina şi Ria Oomen-Ruijten (PPE-DE, Olanda), preşedinte al delegaţiei Parlamentului European la Comitetul de Cooperare Parlamentară UE-Rusia. La reuniune vor mai participa Constantin Cosacev, preşedinte al Comisiei pentru afaceri externe din Duma rusească, Iuri Lipatov şi preşedintele Comisiei pentru energie din Duma. Ucraina va fi reprezentată şi de Hryhoriy Nemyria, vice-premier, Iuri Progan, ministrul energiei şi Boris Tarasiuk, preşedintele Comisiei pentru integrare europeană din parlamentul ucrainean. "Este imperioasă rezolvarea cât mai rapidă a actualei crize, astfel încât furnizarea gazului să revină la cote normale în România şi în celelalte state europene afectate în prezent. In caz contrar, se va ajunge la grave tulburări ale vieţii cotidiene a cetăţenilor şi ale funcţionării unităţilor industriale, în condiţiile în care lumea se află deja sub presiunea crizei economico-financiare globale", a declarat eurodeputatul Adrian Severin.

cuvinte-cheie: Gazprom | Moldovagaz

Comentarii (0)

 

Related news

Sus