Trimite e-mail | Printeaza
Externe
08.01.2009

Peste 700 de morţi în ofensiva israeliană din Fâşia Gaza

Cel puţin 702 palestinieni au fost ucişi şi alţi 3.100 au fost răniţi în ofensiva israeliană din Fâşia Gaza de la declanşarea sa, în 27 decembrie, potrivit unui nou bilanţ furnizat miercuri de şeful serviciilor de urgenţă din acest teritoriu, Mouawiya Hassanein.

Aproximativ o treime dintre victime, ucise de armata israeliană în cadrul ofensivei sale împotriva Hamas, sunt copii şi adolescenţi cu vârste mai mici de 16 ani, au declarat serviciile de urgenţă palestiniene.

Proporţia victimelor civile a crescut puternic de la declanşarea ofensivei terestre, la 3 ianuarie.

Israelul şi-a intensificat joi ofensiva în sudul Fâşiei Gaza, odată cu intrarea a zeci de tancuri din teritoriul israelian în aceată zonă, sprijinite de raiduri aeriene împotriva oraşului Rafah, în apropierea frontierei cu Egiptul, potrivit martorilor.

Zeci de tancuri israeliene, susţinute de elicoptere, au pătruns joi dimineaţa în sudul Fâşiei Gaza prin punctul de trecere de la Kisufim în jurul orei locale 01.00, îndreptându-se spre oraşul Khan Younes, cel mai mare oraş din sudul regiunii şi bastion al mişcării islamiste palestiniene Hamas.

În acelaşi timp, avioanele israeliene au efectuat două raiduri împotriva obiectivelor din oraşul Rafah, în sudul teritoriului, în apropiere de frontiera egipteană, vizând o casă şi un tunel suspectate că ar fi fost folosite pentru contrabandă, potrivit martorilor.

Armata israeliană "cere celor care locuiesc (în cartierele frontaliere cu Egiptul) să îşi părăsească locuinţele", potrivit mesajului transmis prin milioane de manifeste împrăştiate de-a lungul frontierei egiptene. Textul avertiza că armata "va bombarda zona din cauza utilizării acesteia de către terorişti pentru (a adăposti) tuneluri şi a depozita" arme. Armata a confirmat difuzarea acestor manifeste "pentru a evita pierderile civile".

Armata a localizat între 250 şi 300 de tuneluri, în timp ce contrabandiştii palestinieni din Rafah estimează că numărul acestora ar depăşi 500.

 

Selectie dupa Mediafax

cuvinte-cheie: Gaza | Israel | ofensiva

Comentarii (0)

 

Related news

Sus