Trimite e-mail | Printeaza
Economie
14.01.2009

Gazprom propune Kievului o soluţie pentru ca Slovacia şi R. Moldova să primească gaz

Monopolul rus Gazprom a propus Kievului să livreze gaze din rezervele proprii Slovaciei şi Republicii Moldova, urmând ca grupul rus să livreze în schimb echivalentul acestor volume Ucrainei, a declarat miercuri preşedintele companiei Aleksei Miller, transmite AFP.

"Propunerea este o operaţiune de schimb, Gazprom ar da gaz Ucrainei pentru nevoile sale interne în volum de 20 de milioane de metri cubi (pe zi). Este cantitatea de care are nevoie Slovacia, iar Ucraina îi va furniza acest volum din depozitele sale subterane" din vest, a spus Miller.

El a declarat că acelaşi tip de operaţiune poate fi realizată în beneficiul Republicii Moldova, dar nu şi pentru Bulgaria, Ucraina neavând depozite de gaz aproape de frontiera bulgară.

"Ucraina trebuie să răspundă. Noi suntem de acord cu această operaţiune", a adăugat Miller de la centrul de control al Gazprom, în prezenţa premierului slovac, moldovean şi bulgar.

Republica Moldova, Bulgaria şi Slovacia sunt deosebit de afectate de întreruperea livrărilor de gaz rusesc spre Europa din 7 ianuarie, aceste trei ţări fiind extrem de dependente de aprovizonarea din Rusia. În pofida unui acord pentru reluarea tranzitului prin Ucraina, gazul nu circulă, iar Moscova şi Kievul se acuză reciproc pentru acest lucru.

Potrivit RIA Novosti, Miller a spus că propunerea schimbului a venit din partea premierului Robert Fico.

Rusia analizează alte trasee de livrare a gazului către UE, în particular, conducta Iamal-Europa, a declarat pentru jurnalişti şi vicepremirul rus, Igor Secin, la finalul consultărilor dintre şefii de guvern ai Rusiei, Bulgariei, Slovaciei şi Republicii Moldova, mai informează RIA Novosti.

El a confirmat că în cazul în care Kievul este de acord să scoată gaz din depozitele subterane pentru necesităţile Europei, Rusia este pregătiră să compenseze volumul acestuia. Secin a mai spus că neînţelegerile dintre Naftogaz şi Gazprom nu ar fi trebuit să împiedice tranzitul gazului rusesc către consumatorii europeni.

Sursa: NewsIn 

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus