Trimite e-mail | Printeaza
Economie
17.01.2009

Dmitri Medvedev prognozează reducerea preţurilor europene la gaze de 2-2,5 ori

Dmitri Medvedev prognozează reducerea preţurilor europene la gaze de 2-2,5 ori

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a nu a exclus că în timpul apropiat preţul european la gaze se va reduce de 2-2,5 ori. La finalul conferinţe internaţionale privind livrarea gazelor din Rusia spre Europa, desfăşurată sâmbătă la Moscova, Medvedev a spus că “preţurile europene la gaze sunt bune din perspectiva că, dacă astăzi ele par destul de înalte, atunci, luându-se în consideraţie dinamica preţuriloe la petrol timp de un an, acestea se vor reduce suficient de serios”.

Şeful statului rus a spus că Ucraina este capabilă să achite gazele ruseşti la preţuri europene, la fel cum plătesc celelalte ţări din Europa.  În acest sens, el a spus că Rusia nu va face cedări în cadrul negocierilor privind preţul pentru gazele ruseşti livrate Ucrainei. Totodată, preşedintele rus a reiterat că Moscova este gata să achite Ucrainei pentru tranzitul de gaze un tarif de 2,7 cenţi, în condiţiile în care Kievul va accepta preţul de 450 USD pentru o mie de metri cubi de gaze ruseşti.

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a declarat că doreşte ca livrările de gaz spre Europa pe teritoriul ucrainean să fie reluate "în următoarele câteva zile", Totodată, el a spus că negocierile dintre Moscova şi Kiev pe această temă vor continua.

Totodată, Medvedev a spus că problema tranzitării gazelor ruseşti spre Europa, prin teritoriul Ucrainei, ar putea fi soluţionată în cazul în care Rusia va primi garanţii sigure că gazele livrate vor ajunge în cantităţile solicitate spre Europa, iar Ucraina nu va efectua prelevări neautorizate de gaze din  gazoduct. Pentru aceasta, Medvedev a propus crearea de către Ucraina a unui acreditiv în una din băncile europene solice, drept alternativă la crearea unui consorţiu internaţional de asigurarea a tranzitului de gaze prin Ucraina. Potrivit lui Medvedev, pentru aceasta Kievul ar trebui să depună în una din băncile europene circa 1 mlrd. USD (costul gazelor ruseşti), care ar putea fi retras, în cazul în care furnizorul rus (compania rusă Gazprom) va semnala extragerea nesancţionată de gaze din gazoduct, confirmată de grupul de mediatori europeni, creat în acest scop.

Potrivit lui Medvedev Ucraina dispune de mijloacele financiare necesare pentru a efectua asemenea operaţiune.
“Ucraina are suficiente posibilităţi pentru a acoperi acest accreditiv în sumă destul de modestă. Iar suma, în opinia mea, ar putea fi de aproximativ un miliart de dolari”, a declarat şeful statului rus.

O altă variantă de garantare a tranzitului gazelor ruseşti, menţionată de Medvedev şi anterior, este crearea un consorţiu din reprezentanţii companiilor europene, receptoare de gaze ruseşti, care ar putea cumpăra de la Gazprom cantitatea necesară de gaz tehnic, necesar pentru asigurarea presiunii adecvate pentru livrarea gazelor spre Europa. Medvedev a spus că partenerii ucraineni au menţionat cantitatea zilnică de 21 mil. mc de “gaz tehnic”, însă în prezent, ţinând contr de faptul gazoductul ucrainean este gol, pentru umplerea lui vor fi necesare proximativ 100 mil. mc de “gaz tehnic”.
       
Referindu-se la construcţia conductelor alternative de livrare a gazelor, Medvedev a spus că Moscova nu va renunţa la tranzitul prin Ucraina, dar că este necesar de a diversifica căile de tranzit. Potrivit lui, Rusia susţine construcţia gazoductelor Nord stream şi South Sream, ce vor putea asigura mai bine securitatea energetică a europenilor, deoarece “un gazoduct e bine, iar două-trei gazoducte e cu mult mai bine”.

 

Interlic

cuvinte-cheie: gaze | criza | Gazprom

Comentarii (0)

 

Related news

Sus