Trimite e-mail | Printeaza
Politic
22.01.2009

Primarul Chişinăului solicită sprijinul României în obţinerea de fonduri europene

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, l-a primit astăzi pe ministrul român al afacerilor externe, Cristian Diaconescu, care se află într-o vizită oficială în R. Moldova. În cursul întrevederii, au fost abordate aspecte concrete despre autonomia locală, descentralizare şi mai ales modul în care aceste principii se reflectă într-o relaţie europeană. Părţile au accentuat necesitatea  intensificării cooperării transfrontaliere dintre administraţia Chişinăului cu autorităţile locale ale României şi s-au referit la iniţierea unor noi proiecte în vederea diversificării surselor energetice pentru R. Moldova, în primul rând a gazului.

Dorin Chirtoacă a salutat prezenţa oficialului român la Primăria Chişinău. Primarul general a solicitat reprezentantului Guvernului României susţinerea demersurilor administraţiei Chişinăului pentru facilitarea obţinerii cetăţeniei române de către cetăţenii R. Moldova. „Avem în persoana domnului ministru Diaconescu un partener sincer, corect şi foarte serios, care-şi asumă obiectivele fără să exagereze", a menţionat Dorin Chirtoacă, exprimându-şi speranţa că toate relaţiile de nivel local şi central vor fi bazate pe un asemenea mod de abordare a problemelor. Şeful administraţiei Chişinăului i-a mai solicitat ministrului român al afacerilor externe sprijin în vederea schimbării modalităţii de acordare a mijloacelor financiare R. Moldova de către UE, amintind că Primăria Chişinău a depus un demers la instituţiile europene pentru ca autorităţile locale să acceadă direct la aceste fonduri. 

La rândul său, ministrul de externe al României a subliniat că a răspuns cu plăcere şi onoare invitaţiei primarului Dorin Chirtoacă de a vizita Primăria Chişinău. Cristian Diaconescu a asigurat că Ministerul Afacerilor Externe al României va sprijini toate proiectele de cooperare transfrontalieră iniţiate, amintind că municipiul Chişinău dezvoltă deja relaţii de cooperare cu oraşele Iaşi şi Bucureşti. „Cred că structurile de administraţie locală ale acestor două ţări trebuie să înţeleagă că sprijinul reciproc, contactele bilaterale, elaborarea în comun a proiectelor care pot fi sprijinite şi finanţate la nivel european poate reprezenta o abordare foarte dinamică pentru cetăţenii care au ales aceste instituţii", relatând că autorităţile publice locale sunt cele mai aproape de cetăţean, care îl reprezintă şi-i protejează interesele zi de zi. „Din acest punct de vedere, orice instrument de relaţionare directă poate reprezenta un argument pozitiv în exercitarea mandatului", a spus Cristian Diaconescu.  

În context, ministrul român de externe a specificat că va susţine iniţiativa primarului de Chişinău, Dorin Chirtoacă, privind atragerea finanţărilor la nivelul administraţiilor locale, menţionând că pentru aceasta R. Moldova trebuie să avanseze în procesul de aderare la Uniunea Europeană şi să încheie un acord de asociere. Potrivit lui Cristian Diaconescu, în asemenea situaţii, fondurile europene merg direct către autorităţile locale, fără a trece prin guvern. „Fără a neglija aspectul centralizat al acestei distribuiri de fonduri, credem că administraţiile locale ştiu cel mai bine care sunt proiectele şi oportunităţile pentru ca aşteptările cetăţenilor să devină realitate", a declarat ministrul român al afacerilor externe, relatează Serviciul de presă al Primrăriei.   

 (Imagini video: http://www.youtube.com/watch?v=W5UL_et9TLc )

cuvinte-cheie: Diaconescu

Comentarii (0)

 

Related news

Sus