Trimite e-mail | Printeaza
Politic
30.01.2009

Reuniunea Ministerială SEECP: pledoarie pentru consolidarea cooperării regionale

La 30 ianuarie 2009, la Chişinău, a avut loc Reuniunea Informală a conducătorilor Ministerelor Afacerilor Externe ale Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), la care au participat reprezentanţi de nivel înalt ai diplomaţiei statelor SEECP, precum şi reprezentanţii actualei Preşedinţii Cehe la UE şi viitoarei Preşedinţii Suedeze, oficiali ai Comisiei Europene şi Secretarul General al Consiliului Regional de Cooperare, în calitate de invitaţi speciali ai Preşedinţiei Republicii Moldova la organizaţia regională respectivă.

În debutul reuniunii, a rostit un discurs dl Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

În contextul evoluţiilor din regiunea Europei de Sud-Est şi al subiectelor incluse în agendă, delegaţiile s-au pronunţat unanim pentru necesitatea conjugării eforturilor în abordarea provocărilor crizelor financiare şi energetice, precum şi pentru atragerea instituţiilor financiare şi politice europene, regionale şi internaţionale în aceste procese. De asemenea, delegaţiile au discutat modalităţile de consolidare şi dezvoltare a Consiliului Regional de Cooperare în calitate de instrument de cooperare regională în Europa de Sud-Est şi mecanism de avansare a statelor din regiune în procesele de integrare în Uniunea Europeană şi aliniere la standardele, valorile şi principiile europene.

Reuniunea SEECP a relevat necesitatea intensificării dialogului şi cooperării în regiunea Europei de Sud-Est pe toate filierele de interes comun şi prioritar: dezvoltarea socială şi economică; infrastructura; justiţia şi afacerile interne; cooperarea în domeniul securităţii; consolidarea capitalului uman. În acelaşi timp, a fost remarcat potenţialul enorm al regiunii, care oferă o bază solidă pentru concentrarea eforturilor statelor participante spre realizarea obiectivelor de durată în vederea asigurării stabilităţii, securităţii, dezvoltării durabile şi prosperităţii ţărilor şi popoarelor din regiune.

Totodată, în cadrul reuniunii au fost prezentate rezultatele preliminare ale Preşedinţiei în exerciţiu a Republicii Moldova la SEECP pe parcursul anului 2008, marcate prin realizarea cu succes a unui şir de evenimente politice şi sectoriale, care au finalizat cu Declaraţia Miniştrilor Afacerilor Interne în domeniul colaborării în combaterea criminalităţii cibernetice, semnarea de către Miniştrii Justiţiei SEECP a Memorandumului în domeniul garanţiilor juridice şi judiciare contra procesării ilegale a datelor cu caracter personal, adoptarea Declaraţiei Miniştrilor Sănătăţii şi a Declaraţiei Comune a Preşedinţilor Curţilor de Conturi SEECP.

Cu ocazia reuniunii, Republica Serbia a semnat Memorandumul privind garanţiile juridice şi judiciare contra procesării ilegale a datelor cu caracter personal, semnat de către statele SEECP în cadrul reuniunii Miniştrilor Justiţiei şi Afaceri Interne SEECP din 31 octombrie 2008, la Chişinău.

De asemenea, dl Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut întrevederi bilaterale cu dnii Yannis Valinakis, Viceministru al Afacerilor Externe al Republicii Elene, şi  Hido Biščević, Secretarul General al Consiliului Regional pentru Cooperare.

cuvinte-cheie: reuniune | SEECP

Comentarii (0)

 

Related news

Sus