Potrivit unei decizii a Agenţiei Transporturi, începând cu 16 februarie 2009, tarifele plafonate în transportul auto de călători pe rute suburbane şi interurbane vor constitui 0,36 lei pentru un kilometru pentru mijloace de tip comun şi 0,38 lei pentru un km pentru mijloace de transport cu scaune capitonate, faţă de 0,40 şi, respectiv, 0,42 lei pentru un km, aplicate in prezent.
Decizia a fost aprobată în scopul ajustării tarifelor la situaţia reală de pe piaţa de transporturi auto, fiind condiţionată de scăderea preţurilor la carburanţi pe piaţa internaţională şi, respectiv, pr cea naţională. Prin adoptarea acestei decizii, Agenţia Transporturilor s-a conformat Metodologiei de calculare a tarifelor pentru serviciile de transportare a călătorilor şi bagajelor in traficul urban, aprobată de Guvern, care prevede reviyuirea tarifelor plafonate cel puţin odată in 12 luni.
În favoarea acestei decizii şi a termenilor de aplicare a acesteea s-a expus şi Uniunea Transportatorilor şi Drumarilor, care a apreciat că aplicarea noilor tarife corespunde atit aşteptărilor călătorilor, cit şi intereselor transportatorilor.