Trimite e-mail | Printeaza
Politic
14.02.2009

Al 11-lea partid a depus actele pentru înregistrare la CEC

În data de 13 februarie curent, Partidul Conservator a depus la Comisia Electorală Centrală documentele pentru înregistrare în calitate de concurent electoral. La ora 17.00 a aceleiaşi zile, membrii CEC au stabilit ca formaţiunea să fie înscrisă prealabil în buletinul de vot la poziţia a unsprezecea.

În conformitate cu pct. 14 a Regulamentului cu privire la procedurile de tragere la sorţi aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1811 din 5 august 2008, în cazul în care un singur candidat depune documentele spre înregistrare, organul electoral se convoacă pentru a-i atribui numărul de ordine respectiv în buletinul de vot.

Conform Codului electoral, Comisia Electorală Centrală efectuează înregistrarea candidaţilor desemnaţi în alegeri în decursul a 7 zile de la data primirii actelor. Ordinea de înscriere în buletinul de vot rămâne definitivă numai după aprobarea hotărârii CEC de înregistrare a concurenţilor electorali la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009, relatează Serviciul de presă al CEC.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus