Trimite e-mail | Printeaza
Social
22.02.2009

Moldova ocupă locul patru în lume, cu un consum de alcool de 13,2 litri pe cap de locuitor

Luxemburg este ţara cu cel mai mare consum de alcool pe cap de locuitor - 15,6 litri, aceasta fiind urmată de Irlanda, Ungaria şi Republica Moldova, potrivit unui studiu realizat de compania Nielsen referitor la consumul de produse alcoolice pe plan mondial.

Volumul de alcool consumat în Luxemburg, pe cap de locuitor, este cel mai mare din lume - în medie de 15,6 litri, informează bbc.co.uk.

În topul ţărilor consumatoare de alcool, Luxemburg este secondat de Irlanda, cu 13,7 litri pe cap de locuitor, pe locul al treilea aflându-se Ungaria, cu 13,6 litri.

Republica Moldova se regăseşte în topul ţărilor cu o rată de consum de alcool ridicată pe locul al patrulea, cu o medie de 13,2 litri, urmată de Cehia, cu 13 litri, Croaţia şi Germania, cu 12 litri.

În top a mai fost inclusă Rusia, unde consumul pe cap de locuitor este de 10,3 litri, dar şi Statele Unite, unde fiecare persoană consumă, în medie, 8,6 litri de alcool.

O explicaţie pentru consumul de alcool în creştere ar putea fi raportul preţ-venituri. Potrivit datelor furnizate de Biroul Naţional de Statistici, preţul la produsele alcoolice este cu aproape 70% mai accesibil comparativ cu 1980, creşterea preţurilor băuturilor fiind compensată de o creştere şi mai accentuată în ultimii ani a veniturilor, relatează Mediafax.

cuvinte-cheie: studiu | top | luxemburg | consum | alcool

Comentarii (0)

 

Related news

Sus