Ministerul Economiei şi Comerţului a anunţat desfăşurarea, cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, a „Săptămânii de informare a consumatorilor” în perioada 9-13 martie 2009.
Potrivit MEC, în perioada 9-13 martie 2009 vor fi desfăşurate acţiuni în scopul informării şi educării consumatorilor, precum ar fi: instalarea unor puncte de informare în cîteva centre comerciale din capitală, unde consumatorii vor fi beneficia de consultanţă privind achiziţionarea de bunuri şi servicii; diseminarea informaţiei de profil prin împărţirea gratuită a ghidului consumatorului.
În Republica Moldova politica în domeniul protecţiei consumatorilor pentru următorii ani este stabilită în „Strategia Naţională în domeniul protecţiei consumatorilor pentru perioada 2008 – 2012”, a cărei priorităţi sunt: asigurarea unui nivel adecvat protecţiei consumatorului şi aplicarea eficientă a legislaţiei prin cooperare cu societatea civilă.
Este important de menţionat că anul curent cu suportul Proiectului Băncii Mondiale „Ameliorarea competitivităţii” a fost editat Ghidul consumatorului, cu un tiraj de 2000 de exemplare, care cuprinde o culegere de acte normative inclusiv Legea privind protecţia consumatorilor şi unele recomandări referitor la alegerea adecvată a produselor.
Anul acesta, conform calendarului realizat de organizaţie, tema evenimentului este Generaţia alimentaţiei nesănătoase, cu referire la problemele cauzate de alimentaţia nepotrivită, obezitatea copiilor şi publicitatea alimentaţiei nesănătoase. De menţionat că aceeaşi temă a fost aleasă şi în anul 2008, fapt ce confirmă actualitatea problemei privind calitatea produselor alimentare.
Marţi, 10 martie, în cadrul ediţiei a V-a a conferinţei republicane consacrată Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au declarat că populaţia Republica Moldova se confruntă cu grave probleme de alimentaţie, precum: lipsa iodului şi fierului în organism, alimentaţia neuniformă, obezitatea, înregistrarea a unui număr mare de toxicoinfecţii, nivelul slab de informare al populaţiei privitor la alimentaţia sănătoasă etc.
Reprezentantul Ministerului Economiei şi Comerţului, Lilian Bostan, a accentuat importanţa perfecţionării laboratoarelor de încercări unde agenţii economici îşi obţin certificatele de acreditare pentru mărfuri. În acest sens a fost menţionată investiţia Băncii Mondiale, care în 2008 a oferit $1 mln pentru reutilarea acestor laboratoare, fiind prevăzute investiţii ulterioare în cadrul aceluiaşi proiect.
În perioada 2008-2009, Ministerul Educaţiei şi Tineretului a editat un set de cărţi de profil şi a introdus disciplina “Protecţia Consumatorului” drept curs opţional în învăţământul preuniversitar, care este deja studiat în 23 de raioane şi în municipiul Chişinău. Pentru viitor sunt preconizate: seminare la nivel raional, mese rotunde, precum şi extinderea cursului respectiv în instituţiile profesionale şi universitare.
Republica Moldova este intr-un continuu proces de ajustare a legislatiei nationale la Acquisul-ui comunitar european în domeniul protecţiei consumatorilor, care înglobează 23 de directive. Până în prezent au fost ajustate cadrului legal autohton trei directive printre care şi securitatea generală a produselor, fiind preconizată transpunerea în 2009-1010 încă a trei directive, care vor alese în conformitate cu specificul şi necesităţilor reale ale pieţei de consum naţionale
În cadrul conferinţei specialiştii au ajuns la concluzia că pe lângă rolul fundamental al statului în favorizarea protecţiei consumatorului, este decisivă însăşi atitudinea consumatorului, care trebuie permanent să fie informat vizavi de drepturile sale şi să manifeste perseverenţă în exercitarea lor.
Începând cu 1983, în data de 15 martie este marcată anual Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, cînd sunt aduse în vizorul public importanţa cunoaşterii şi protejării drepturilor consumatorilor.