Trimite e-mail | Printeaza
Politic
16.03.2009

Misiunea observatorilor din CSI a început monitorizarea campaniei electorale

“Misiunea observatorilor ţărilor Comunităţii pentru prima dată va efectua monitorizarea detaliată a campaniei electorale de proporţii în Legislativul Moldovei”, a declarat, luni, 16 martie, prim-vicepreşedinte al Comitetului Executiv al CSI, Vladimir Garkun, care conduce grupul de observatori.

Potrivit lui, misiunea de observatori va fi condusă de Secretarul General al Comitetului Executiv al CSI Serghei Lebedev, care va sosi în republică cu două-trei zile până la alegerile din 5 aprilie.

La procesul de monitorizare vor participa 80 de observatori, dintre care 30 – din Rusia. Membrii grupului de observatori ai CSI îşi vor începe activitatea cu studierea legislaţiei electorale, vor vizita raioanele Moldovei, vor lua cunoştinţă de condiţiile activităţii districtelor şi secţiilor electorale.

Misiunea de observatori ai CSI îşi va expune punctul de vedere în documentul de bilanţ, care va fi prezentat la 6 aprilie 2009.

Primii 9 observatori din cadrul CSI au fost déjà acreditaţi vineri, 13 martie de către Comisia Electorală Centrală.

În total, CEC a acreditat până în prezent 77 de observatori internaţionali şi 99 naţionali.

cuvinte-cheie: CEC | observatori | alegeri

Comentarii (0)

 

Related news

Sus