Declaraţie privind transformarea misiunii actuale de pacificatori în regiunea transnistreană într-o misiune nouă sub egida OSCE, după reglementarea deplină a problemei transistrene.
Declaraţia semnată la reşedinţa Barviha de cei trei lideri recunoaşte rolul benefic al Rusiei în avansarea negocierilor menite să ducă în final la reglementarea definitivă a problemei transnistrene. „Părţile au remarcat rolul stabilizator al operaţiunii de pacificare în Transnistria şi s-au înţeles că ar fi raţional ca în rezultatul reglementării transnistrene ea să fie transformată într-o nouă operaţiune garant sub egida OSCE", a declarat presei ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Oficialul rus a mai spus că Medvedev, Voronin şi Smirnov au confirmat importanţa formatului de negocieri 5+2 şi s-au înţeles să creeze condiţii pentru reluarea grabnică a activităţilor în cadrul acestui format.
Sursa: Radio Europa Libera