Trimite e-mail | Printeaza
Politic
18.03.2009

Rezultatul întrevederii trilaterale Medvedev-Voronin-Smirnov va fi nul

Rezultatul întrevederii trilaterale Medvedev-Voronin-Smirnov va fi nul

„Deşi Moscova a reuşit să organizeze întrevederea  Medvedev-Voronin-Smirnov, şansele ca această întrevedere să se soldeze cu rezultatele scontate de Kremlin, sunt aproape nule”, notează miercuri, 18 marite, ziarul Kommersant.

Asta, deoarece, potrivit publicaţiei ruse, pe de o parte, o piedică constituie alegerile parlamentare din Moldova, iar pe de altă parte, un obstacol mult mai serios îi constituie poziiţle diametral opuse ale Chişinăului şi Tiraspolului în problema transnistreană.

Kommersant  menţionează  că, organizând întevederea Mdevedev-Voronin-Smirnov, Moscova dorea să împace public cele două părţi inamice, pentru a-şi demonstra capacităţile de pacificator. “Însă aceste planuri sunt periclitate de poziţia Tiraspolului, care este împotriva reintegrării sub orice formă cu Chişinăul. Surse din cadrul MAE şi a Consiliului de Securitate au lăsat să se înţeleagă că în cazul dat succesul întrevederii de astăzi depinde în totalitate de capacităţile diplomatice ale lui Dmitri Medvedev”, notează Kommersant.

Ideea de a desfăşura întrevederi la nivel înalt pe tematica transnisstreană este promovată de Kremlin încă din anul trecut, responsabili pentru acest proces fiind numiţi MAE şi Consiliul de Securitate al Rusiei. Astfel, prin intermediul reprezentanţilor de la MAE şi Consiliu au avut loc trei întrevederi între Voronin şi Smirnov: două anul trecut şi una anul curent. “Contactele bilaterale urmau să apropie poziţiile părţilor pentru ca împreună să ajungă la semnarea triumfală la Moscova a unui document-cadru privind principiile de reunificare a Moldovei”, notează ziarul.
   
Până săptămâna trecută totul mergea conform planului: Smirnov a declarat că a acceptat propunerea lui Dmistri Medvedev de a se întâlni cu Voronin pe teritoriul rus. Totodată, într-un interviu pentru Kommersant preşedintele moldovean şi-a confirmat intenţia de a veni la Moscova. „Însă în ultimul moment, Moscova s-a ciocnit de nişte probleme neaşteptate”, scrie ziarul, menţionând că preşedintele Voronin a refuzat săptămâna trecută să participe la acestă întrevedere. Situaţia a putut fi salvată graţie intervenţiei personale a preşedintelui Msevedev, care l-a sunat pe colegul său moldovean şi l-a convins să nu zădărnicească întrevederea de la Moscova.
 
Ambasadorul Moldovei în Rusia Andrei Neguţa a declarat pentru Kommersant că Vladimir Voronin va prezenta la Moscova propriul proiect al declaraţiei finale privind întrevederea trilaterală. „Documentul conţine prevederi privind neutilizarea forţei de către părţile aflate în conflict, privind demilitarizarea şi despre restabilirea inregrităţii teritoriale în hotarele Moldovei din 1990, oferind Transnistriei un statut juridic cu împuterniciri extinse”, a spus Neguţa, care a admis, totuşi, faptul că varianta moldovenească a declaraţiei ar putea să nu fie semnată.
 
Kommersant notează că surse din cadrul Consiliului de securitate al Rusiei au caracterizat preconizata întrevedere drept una “extreme de complicată”. Totodată, surse din cadrul administraţiei preşedintelui rus au spus că Moscova nu contează pe rezultate în cadrul acestei întrevederi. Potrivit sursei, această întrevedere urmează a fi folosită pentru “a-i da de înşeles lui Smirnov că la Moscova nimeni nu va tolera ceea ce face el”.

Moscova ar putea fi într-adevăr nemulţumită de Smirnov, din cauza datoriei acumulate la gaze în valaore de 1,8 mlrd. dolari SUA în condiţiile când consumatorii principali, care sunt în majoritate întreprinderi ruse (centrala de la Cusiurgan, Uzina metalurgică etc), achită regulat consumul de gaze. 

Potrivit publicaţiei, Kremlinul va va trebui să aştepte cu rezolvarea definitivă a conflictului transnistrean până în 2011, când îi va expira mandatul de preşedinte liderului tirasplolean Igor Smirnov.

cuvinte-cheie: Transnistria | trilaterala | Smirnov | Medvedev | Kommersant

Comentarii (0)

 

Related news

Sus