Trimite e-mail | Printeaza
Politic
18.03.2009

Ucraina califică negocierile de la Moscova în problema transnistreană drept un forum consultativ prelimiinar pentru negocierile în fomart 5+2

Ucraina califică negocierile preşedinţilor Rusiei Dmitri Medvedev, Moldovei Vladimir Voronin şi al autoproclamatei republici nistrene Igor Smirnov la Moscova în problema reglementării transnistrene drept un forum consultativ preliminar, se arată în declaraţia reprezentantului special al Ucrainei pentru reglementarea transnistreană Victor Krîjanovski.

El a menţionat că Ucraina pledează pentru paşi constructiv, îdreptaţi spre reglementarea conflictului transnistrean şi susţine eforturile tuturor părţilor interesate, care ar putea contribui la identificarea soluţiilor de compromis.  

"În acest context, reluarea contactelor directe între conducerea Moldovei şi regiunii transnistrene este percepută de MAE al Ucrainei drept un semnal că părţile implicate în conlifct sunt gata să revină la practica şedinţelor regulate „Reuniunii permanente pe marginea reglementării politice în cadrul procesului de negocieri privind reglemenzarea  transnistreană (formatul 5+2)”, a menţionat diplomatul.

Totodată, Krîjanovski a reiterat poziţia Ucrainei, potrivit căreia, pentru identificarea unei soluţii viabile şi definitive a problemei transnistrene este necesar de asigura o transparenţă maximă a procesului de negocieri prin reluarea negocierilor în format 5+2.

cuvinte-cheie: intrevedere | Moscova | Smirnov

Comentarii (0)

 

Related news

Sus