Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, s-a întîlnit cu şefii misiunilor diplomatice ale statelor membre ale UE, OSCE, CE, a SUA şi Ucrainei, acreditate în Republica Moldova, în scopul informării lor despre rezultatele vizitei efectuate la Moscova, anunţă un comunicat al Preşedinţiei de la Chişinău.
Preşedintele a menţionat că agenda vizitei la Moscova a inclus o întrevedere cu Preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, în cadrul căreia au fost examinate diverse aspecte vizînd perspectiva dezvoltării colaborării moldo-ruse şi problematica transnistreană. Vladimir Voronin a apreciat în termeni pozitivi discuţiile purtate cu Dmitri Medvedev şi faptul atingerii unor înţelegeri asupra unui spectru larg de chestiuni vizînd raporturile moldo-ruse, inclusiv ce ţin de domeniile comercial-economic şi al cooperării cultural-umanitare. În context, Preşedintele a accentuat importanţa asistenţei umanitare oferite de partea rusă, în formă de 50 mii tone de carburanţi, în special în contextul apropiatei campanii a lucrărilor de primăvară.
Preşedintele a menţionat caracterul sincer şi constructiv al discuţiilor purtate cu Dmitri Medvedev la tema reglementării conflictului transnistrean, ceea ce a determinat în mare rezultatele consultărilor moldo-ruse, desfăşurate ulterior cu participarea şefului administraţiei de la Tiraspol.
Şeful statului a estimat că Dmitri Medvedev a reiterat disponibilitatea părţii ruse de a contribui la activizarea negocierilor privind reglementarea transnistreană în formatul „5+2", ceea ce şi-a găsit reflectare şi în declaraţia semnată la Moscova cu privire la soluţionarea problemei transnistrene.
Vladimir Voronin a mai evidenţiat faptul trasării ieri la Moscova a obiectivului transformării operaţiunii actuale de menţinere a păcii în operaţiune de garantare a păcii sub egida OSCE.
De asemenea Preşedintele a ţinut să accentueze momentul stipulării în declaraţie a termenului reluării procesului de negocieri în formatul „5+2" în prima jumătate a anului 2009.
Vladimir Voronin a informat reprezentanţii misiunilor diplomatice ale UE, CE, OSCE, CE şi a Ucrainei că la Moscova s-a convenit asupra organizării la 25 martie a unei întîlniri a şefului statului cu liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov, în cadrul căreia urmează a fi evaluată activitatea desfăşurată de cele 8 grupuri de lucru pentru elaborarea măsurilor de consolidare a încrederii între Chişinău şi Tiraspol în domeniile social-economic şi umanitar şi trasate noi sarcini în acest sens, informează comunicatul Preşedinţiei moldovene.