Trimite e-mail | Printeaza
Politic
21.03.2009

Vladimir Socor: Căutând sprijin electoral la Moscova, Voronin a pierdut multe voturi pe plan intern

Preşedintele moldovean Vladimir Voronin pare să fi ridicat steagul alb al capitulării la Moscova, la întâlnirea din 18 martie cu preşedintele rus Dmitri Medvedeev şi cu subalternul acestuia din Tiraspol, Igor Smirnov. În declaraţia comună iscălită de cei trei, domnul Voronin, practic, a renunţat la poziţiile promovate chiar de dânsul începând cu anul 2004 pâna la 18 martie 2009, notează analistul politic Vladimir Socor pentru Radio Europa Liberă.

Socor menţioneată că declaraţia de la Barviha nu conţine nici o referire la suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, nici măcar de ochii lumii. “Deşi Kremlinul spune cu alte ocazii că respectă suveranitatea şi integritatea Moldovei, anume de ochii lumii, de astă dată, Kremlinul l-a obligat pe domnul Voronin să renunţe la această formulare, deoarece, în caz contrar, Smirnov nu ar mai fi iscălit documentul comun al celor trei”, susţine analistul.

Potrivit lui Vladimir Socor, declaraţie semnată la Barviha “îngroapă şi mai adânc documentele de la Istanbul din 1999, deja îngropate de alţii”. “Pentru prima dată, cu propria mână a conducerii moldovene, declaraţia de la Moscova, deschide calea transformării operaţiunii pretins pacificatoare ruseşti într-o operaţiune de garantare a viitoarei reglementari politice a conflictului, tot cu trupe ruseşti”, notează analistul.

Totodată, în opinia lui Socor, Voronin s-a supus, nu de voie, dar de nevoie, o nevoie creată chiar de dânsul când a decis să caute sprijin electoral la Moscova, în ajunul alegerilor.

“Voronin a alergat la Moscova după sprijin pe plan intern în ajunul alegerilor din 5 aprilie. Rămâne de văzut câte voturi în plus o fi obţinut partidul comuniştilor ca urmare a vizitei domnului Voronin la preşedintele rus şi la patriarhul Rusiei. Desigur, însa, domnul Voronin a pierdut multe voturi pe plan intern cu aceasta escapadă şi, cu siguranţă, a pierdut multe voturi în Uniunea Europeană”, conchide analistul Vladimir Socor.

cuvinte-cheie: Barviha | declaratie | trilaterala | alegeri

Comentarii (0)

 

Related news

Sus