Trimite e-mail | Printeaza
Social
23.03.2009

Nou-născuţii din Moldova vor primi buletine de identitate gratuite

Nou-născuţii din Moldova vor primi buletine de identitate gratuite

Guvernul a pus în sarcina Ministerului Dezvoltării Informaţionale să asigure, începând cu 30 aprilie 2009, înregistrarea actelor de stare civilă şi eliberarea certificatelor recpective, precum şi eliberarea buletinelor de identitate pentru nou-născuţi.

Potrivit deciziei adoptate luni, 23 martie, de către Guvern, buletinele de identitate vor fi eliberate copiilor nou-născuţi gratuit la prezentarea de către părinţi a unei cereri în acest sens .

Potrivit autorilor documentului, prin această decizie se urmăreşte susţinerea financiară a familiilor tinere, precum şi perfecţionarea sistemului de evidenţă a intrărilor şi ieşirilor din ţară a persoanelor cu vârste mai mici de 18 ani, contribuind astfel la contracararea traficului ilegal de copii.

Autorii proiectului deciziei susţin că pentru implementarea deciziei nu vor fi necesare mijloace suplimentare din bugetul de stat.

Cheltuielile legate de îndeplinirea acestei decizii vor fi acoperite în limita şi din contul mijloacelor bugetului de stat aprobate pentru domeniul respectiv. 

Proiectul deciziei a fost prezentat de Ministerul dezvoltării informaţionale, documentul fiind elaborat la iniţiativa preşedintelui Vladimir Voronin.

cuvinte-cheie: buletine | identitate | nou-nascuti

Comentarii (0)

 

Related news

Sus