Trimite e-mail | Printeaza
Social
24.03.2009

Circa 59% din moldoveni consideră că Moldova nu este guvernată de voinţa poporului, iar 43% susţin că alegerile din Moldova nu se desfăşoară liber şi corect

Circa 59% din moldoveni consideră că Moldova nu este guvernată de voinţa poporului, această opinie fiind mai evidentă în cazul locuitorilor din mediul urban şi a persoanelor cu nivel socio-economic şi nivel de studii mediu şi înalt, potrivit sondajului de opinie „Barometrul Opiniei Publice  (BOP)", prezentat marţi, 24 martie.

Alegerile din Republica Moldova nu se desfăşoară liber şi corect în opinia a 43% din populaţia adultă a ţării, de această părere fiind în special locuitorii din mediul urban şi persoanele cu nivel socio-economic şi nivel de studii mediu şi înalt.

Totodată, conform BOP, peste 75% din populaţie continuă să fie nemulţumită de activitatea conducerii ţării în domeniile principale ale vieţii sociale: salarii (86%), locuri de muncă (85%), nivel de trai (80%), agricultură (75%). Majoritatea populaţiei nu este mulţumită de calitatea guvernării nici în domeniul industriei (79%), combaterii corupţiei (76%), pensiilor (73%), asistenţei medicale (72%).

Pe de altă parte, 59% din moldoveni consideră că în Moldova lucrurile merg într-o direcţie greşită. Ponderea persoanelor cu această părere a crescut  cu 8 puncte procentuale faţă de studiul precedent al „Barometrul Opiniei Publice" (BOP). Actualul sondaj atestă că 47% din populaţie este nemulţumită de felul în care trăiesc, acest indice fiind în creştere cu 8 procentuale faţă de barometrul precedent.

Nemulţumirile populaţiei sunt legate, în primul rând de: insuficienţa banilor (84%), curăţenia /îngrijirea localităţii în care trăiesc (74%), viaţa politică din ţară (73%) şi asistenţa medicală (70%).  Circa 46% din populaţie susţine că viaţa este aproximativ la fel cu cea de acum un an, iar o treime din respondenţi o apreciază drept mai proastă.  Fiecare al cincilea cetăţean al Moldovei consideră va trăi mai prost în anul viitor, ponderea acestora a crescut de două ori faţă de toamna anului 2008.

Pentru 34% din populaţie veniturile disponibile nu sunt suficiente nici pentru strictul necesar, iar 38% reuşesc să acopere doar strictul necesar pentru trai.  Comparativ cu octombrie 2008 a crescut cu 8 puncte procentuale ponderea celor care declară că veniturile nu le ajung nici pentru strictul necesar. Majoritatea populaţiei continuă să fie îngrijorată cel mai mult de sărăcie (61%), preţuri (56%) Îngrijorarea faţă de preţuri este mai pronunţată în cazul persoanelor în etate (64%).  O parte semnificativă din cetăţeni este îngrijorată de şomaj (50%), în special tinerii (18-29 ani) şi viitorul copiilor (48%).

Aproximativ 88% din populaţie consideră că Moldova este afectată de criza financiară globală, iar 43% - că Moldova este afectată de criză în mare măsură. Totodată, şase din zece respondenţi  au menţionat că ei personal sau cineva din familia lor sunt afectaţi de criza financiară.

Actuala situaţie economică a ţării nemulţumeşte pe circa 57% din populaţie, iar 30% din populaţie consideră că situaţia economică actuală a rămas neschimbată, iar 32% susţin că este mai proastă. Comparativ cu sondajul precedent, a crescut cu 12 puncte procentuale  ponderea celor care consideră că situaţia economică actuală este mai proastă. Totodată doar 26% din populaţie cred că în anul viitor situaţia economicăî se va îmbunătăţi, iar 20,3% o văd neschimbată.

Ponderea persoanelor care nu ştiu ce să se aştepte de la următorul an este 26%, fapt ce indică o lipsa de încredere în viitorului apropiat. În opinia populaţiei, principale măsuri pentru redresarea situaţiei social-economice a ţării vizează: dezvoltarea întreprinderilor industriale(39%), sprijinirea micului întreprinzător în sectorul agrar (35%)  şi îmbunătăţirea mecanismelor de funcţionare a legilor (35%).

Sondajul BOP a fost organizat de Institutul de Politici Publice şi ralizat în perioada 28 februarie - 14 martie 2009, de Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing CBS-AXA, su sprijinul fundaţiei Soros Moldova. 

Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 1197 persoane din 88 localităţi, reprezentativ pentru populaţia adultă a Republicii Moldova (cu excepţia regiunii  transnistrene), eroarea maxima de eşantionare fiind de ± 2,8%.

cuvinte-cheie: sondaj | BOP | IPP | opinie

Comentarii (0)

 

Related news

Sus