Liderul transnistrean a declarat marţi, într-o conferinţă de presă la Tiraspol că nu este împotriva amplasării pe teritoriul regiunii a bazelor militare ruseşti. Totodată, el a menţionat că deschiderea secţiilor de votare pentru alegerile parlamentare din 5 aprilie este ilegală, deoarece Chişinăul nu a făcut demersurile necesare în acest sens.
Potrivit agenţiei Olvia Press, Smirnov a declarat că în Transnistria există o lege privind staţionarea trupelor ruse în regiune şi că dacă va fi nevoie va fi organizat un referendum pentru a afla opinia populaţiei privind amplasarea unor baze militare ruseşti în Transnistria. „Dacă Rusia are nevoie de baze aici, atunci noi avem legea cu privire la aflarea trupelor ruse aici”, a spus Smirnov. „Dar cred că vom întreba poporul şi el va fi bucuros ca Rusia să fie prezentă aici, dacă va avea nevoie. Până atunci, noi ca stat, trebuie să obţinem garanţii privind neagresiunea”, a menţionat liderul transnistrean.
Întrebat care vor fi acţiunile Transnistriei, în cazul în care autorităţile Moldovei vor încerca să deschidă secţii de votare în Corjevo, Igor Smirnov a răspuns că „RMN va acţiona conform legislaţiei sale”. Autorităţile moldovene nu s-au adresat către Transnistria cu rugămintea de a deschide secţii de votare pe teritoriul transnistrean, de aceea toate încercările de a deschide aceste secţii de vot vor fi considerate ilegale, a spus Smirnov.
De notat că această conferinţa de presă a avut loc cu în ajunul întrevederii cu Vladimir Voronin, preconizate pentru 25 martie la Tiraspol. Anume în cadrul acestei conferinţe de presă, tema anunţată a căreia era „despre rezultatele recentei întrevederi de la Moscova”, Smirnov a anunţat şi despre declararea persona non grata a celor trei diplomaţi acreditaţi în Moldova - reprezentantul UE în Republica Moldova, Kalman Mizsei, a ambasadorul Cehiei Petr Kypr şi ambasadorul SUA, Asif Chaudhry.
Referindu-se la documentul comun semnat la Moscova, Smirnov a menţionat că acesta a fixat două principii importante: egalitatea părţilor şi soluţionarea paşnică a conflictului. De asemenea, potrivit lui, este important că a fost fixat şi rolul de pacificator al Rusiei.
Smirnov a mai declarat că în cadrul întrevederii i-a transmis preşedintelui Voronin proiectul acordului privind garanţiile reglementării moldo-transnistrene.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
25.03.2009Smirnov cheamă bazele militare ruseşti în Transnistria
Comentarii (0)