Trimite e-mail | Printeaza
Politic
29.03.2009

Situaţie fără precedent: Aproape 300 de români întorşi, în patru zile, de vameşii moldoveni

Reprezentanţii Direcţiei Poliţiei de Frontieră (DPF) Iaşi au declarat, duminică, că aproape 300 de români au fost întorşi, în patru zile, de vameşii moldoveni, situaţia fiind fără precedent la graniţa de est a ţării pe parcursul unei perioade de timp atât de scurte, transmite corespondentul NewsIn.

"În 2005 (când au avut loc ultimele alegeri în R. Moldova, n.r.) s-au intensificat controalele, dar nu au fost aşa de multe cazuri ca acum. Este o situaţie fără precedent, înainte aveam doar cazuri izolate. Procentual, 10% din românii care au vrut să treacă graniţa nu au fost lăsaţi. Pare un procent mic, dar e vorba de 298 de români pe parcursul a patru zile", a declarat purtătorul de cuvânt al DPF Iaşi, Vasilica Tătăru.

Potrivit acesteia, cele mai frecvente motive imputate de vameşii moldoveni au fost lipsa unei invitaţii autentificată notarial, lipsa asigurării medicale, documente de călătorie deteriorate sau lipsa banilor.

Controalele în vămile moldovene s-au intensificat de joi dimineaţă, după ce o delegaţie oficială română, formată din reprezentanţi ai consiliilor judeţene din Iaşi şi Vaslui, a fost oprită în vama Leuşeni. Ulterior, mai multe grupuri de cetăţeni, majoritatea delegaţii ale unor asociaţii non-guvernamentale, au fost de asemenea opriţi la vamă de autorităţile moldovene. Unii români au fost coborâţi şi din trenuri, cum a fost cazul a 16 turişti care călătoreau cu trenul Bucureşti - Chişinău.

cuvinte-cheie: interdictie | frontiera | romani

Comentarii (0)

 

Related news

Sus