România găzduieşte în perioada 1 – 2 aprilie 2009 primul seminar dedicat ţărilor din Europa Centrală şi de Sud-Est, destinat identificării celor mai bune practici în implementarea sancţiunilor financiare împotriva terorismului. Evenimentul co-organizat de MAE, se va desfăşura la Bucureşti, la hotelul Athenee Palace Hilton, transmite MAE al României.
Seminarul sub-regional cu tema „Implicaţiile juridice ale rezoluţiilor Consiliului de Securitate privind sancţiunile financiare pentru combaterea terorismului” se adresează reprezentanţilor autorităţilor competente din ministerele afacerilor externe, ministerele de finanţe şi băncile centrale din următoarele state: Albania, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Georgia, Grecia, Ungaria, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Republica Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Federaţia Rusă, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ucraina.
O implementare corectă a sancţiunilor financiare este esenţială pentru eforturile internaţionale de combatere a terorismului. Mai mult, acest tip de sancţiuni individualizate implică obligaţii substanţiale atât pentru sectorul public cât şi pentru sectorul privat. De aceea este important pentru toţi actorii implicaţi în implementare să înţeleagă corect aceste responsabilităţi.
Pe parcursul celor două zile de seminar, participanţii vor asista la prezentarea standardelor internaţionale şi europene de implementare a regimurilor sancţionatorii împotriva terorismului, în special a blocării fondurilor şi resurselor economice, precum şi a concluziilor misiunii de asistenţă tehnică a Oficiului Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate privind implementarea la nivel naţional a cadrului juridic universal pentru combaterea terorismului. De asemenea, participanţii vor avea oportunitatea de a discuta cerinţe legislative specifice pentru implementarea sancţiunilor internaţionale, precum şi metode la dispoziţia statelor pentru aplicarea pe plan naţional. În plus, vor fi discutate şi implicaţiile drepturilor omului în procesul de implementare a sancţiunilor individualizate. Seminarul va cuprinde şi o masă rotundă de discuţii privind experienţe în implementarea legislaţiei naţionale privind sancţiunile financiare individualizate pentru combaterea terorismului cu participarea reprezentanţilor statelor invitate.
Experţii internaţionali şi naţionali vor prezenta experienţele naţionale, interguvernamentale sau academice relevante în acest domeniu specializat.
Alături de experţii Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Consiliului Europei, seminarul a atras participarea unor conferenţiari din Uniunea Europeană în scopul diseminării standardelor comunitare din acest domeniu în regiunea Europei de sud-est şi familiarizarea într-un cadru informal a statelor cu aspiraţii de aderare la Uniunea Europeană cu cerinţele comunitare specifice în acest domeniu. În plus, formatul seminarului, care reuneşte atât state membre UE, cât şi alte state, îşi propune să faciliteze un schimb şi un transfer de expertiză şi bune practici între state aflate în diferite stadii de implementare naţională a standardelor internaţionale şi europene în acest domeniu.
Lucrările seminarului vor fi deschise, din partea Ministerului Afacerilor Externe, de către Bogdan Aurescu, secretar de stat pentru afaceri strategice.