Trimite e-mail | Printeaza
Politic
05.04.2009

CEC a decis închiderea secţiei de vot din Corjova

CEC a decis închiderea secţiei de vot din Corjova

Secţia de votare din Corjova, raionul Dubăsari va fi închisă, iar alegătorii vor putea vota în satele vecine Cocieri sau Ustia.

CEC a adoptat această decizie în baza unui demers de la Consiliul electoral de circumscripţie din Dubăsari.

Decizia survine în urma evenimentelor din dimineaţa zilei de 5 aprilie, care fac imposibilă activitatea secţiei de votare. “Această decizie vine să prevină posibile incidente sau a pune în pericol sănătatea cetăţenilor aflaţi în regiune”, a anunţat preşedintele CEC, Eugeniu Ştirbu.

Amintim, că secţia de votare din Corjova a fost blocată înainte de a fi deschisă, adică la 7.30, de către circa 300 de persoane îmbrăcate în civil, despre care se presupune că sunt angajaţi ai organelor de forţă din Transnistria au blocat accesul oamenilor la votare, au tăiat electricitate şi au scos  urna de votare. Localitatea a fost deconectată şi de la gaze şi apă. Membrii secţiei de votare nu ptot ieşi din incinta liceului.  La faţa locului sunt prezenţi mai mulţi obeservatori internaţionali,  reprezentanţi OSCE, ai Uniunii Europene, ai Ambasadei SUA şi ai Ucrainei.

Potrivit hotărârii CEC, cei 1350 de alegători din Corjova vor putea vota în secţia de votare nr.4 din Cocieri, raionul Dubăsari, aflară la 4 km de Corjova. Cetăţenii vor putea vota în baza listelor suplimentare la prezentarea documentelor ce atestă domiciliul lor în perimetrul secţiei de votare din Corjova.

De asemenea, alegătorii din Corjova au posibilitatea să voteze şi la secţia de votare din Ustia.

cuvinte-cheie: CEC | vot | Corjova | alegeri

Comentarii (0)

 

Related news

Sus