Republica Moldova l-a declarat miercuri persona non grata pe ambasadorul român la Chişinău şi a reintrodus regimul obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români,a anunţat preşedintele Vladimir Voronin într-o întâlnire cu membrii guvernului, ai societăţii civile şi cu preşedinţii de raioane.
Deocamdată, MAE român păstrează o tăcere totală, refuzând să confirme, infirme sau să reacţioneze la aceste informaţii.
După protestele în masă de la Chişinău, în cadrul cărora au fost expuse lozinci privind unificarea României cu Moldova, Chişinăul a decis să introducă regimul de vize pentru România. "Noi am decis să introducem regimul de vize cu România. Mai mult, ambasadorul României în Moldova a fost declarat persona non grata", a declarat preşedintele moldovean Vladimir Voronin la întreverea de la Guvern.
"România este implicată în toate aceste procese, însă răbdarea are limitele ei. Îi cunoaştem pe autorii acestor evenimente, dar, în parte, ei au fugit", a declarat Voronin miercuri. El a spus că "sponsorii cei mai bogaţi" ai tulburărilor de la Chişinău au părăsit ţara şi că au fost arestaţi 118 organizatori ai violenţelor.
"Influenţa României este simţită foarte serios şi se simte mâna serviciilor secrete", a mai spus Voronin. Printre organizatorii evenimentelor el a numit "agenţii economici cu capital penal, foşti politicieni care doreau din nou să ajungă la putere, precum şi cei care nu au reuşit să ajungă în Parlament".
Şeful statului moldovean, al cărui mandat a expirat marţi, a avertizat că autorităţile Moldovei vor aplica forţa în cazul în care se vor repeta evenimentele de marţi de la Chişinău, când protestele opoziţiei s-au transformat în dezordine în masă. Vladimir Voronin a adăugat că i-a avertizat pe liderii din opoziţie despre consecinţele posibile. "Am încercat să nu admit vărsarea de sânge în astfel de situaţii în anii '89 şi '91, când am fost ministrul afacerilor interne. Însă ieri am fost la limită, când a fost necesar să iau o decizie în acest sens. În continuare pot fi adoptate măsuri corespunzătoate, dacă evenimentele se vor repeta. Puterea are dreptul să le adopte conform legii", a declarat preşedintele la întrevederea de la Guvern la care presa a fost invitată selectiv.
Practic, prin măsura reintroducerii vizelor, Republica Moldova denunţă un acord în acest sens pe care îl semnase cu Uniunea Europeană la sfârşitul anului 2007. Măsura este însă unilaterală şi nu este urmată de niciun act formal, au declarat pentru NewsIn surse de la Chişinău. Măsura vine pe fondul închiderii punctelor de trecere vamală, constatată practic încă de marţi seară.
La sfârşitul anului 2007, Comisia Europeană şi Chişinăul au semnat un acord care prevede facilitarea regimului vizelor în spaţiul Uniunii Europene pentru cetăţenii moldoveni, prin acest document Chişinăul obligându-se să ridice regimul vizelor pentru toate statele UE, inclusiv pentru cele două nou intrate, România şi Bulgaria.
Documentul prevedea, de asemenea, posibilitatea ca România să acorde gratis vize pentru cetăţenii Republicii Moldova. Acordul de facilitare a vizelor prevede eliberarea vizei în maxim zece zile pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova, perioadă care poate fi extinsă până la 30 de zile, şi doar în două zile în regim de urgenţă. Pentru cetăţenii moldoveni se menţine preţul de 35 de euro la taxa pentru eliberarea vizei, faţă de 60 euro pentru alte state. În acelaşi timp, acordul prevede posibilitatea ca România şi Bulgaria să nu perceapă taxe pentru procesarea cererilor de viză naţională de scurtă durată pentru cetăţenii Republicii.
Graţie acordului, sunt eliberate gratis vize pentru un număr semnificativ de categorii de cetăţeni - copii, studenţi, tineri până la 18 ani, reprezentanţi ai societăţii civile, jurnalişti, participanţi la activităţi culturale şi sportive, şoferi internaţionali, pensionari, etc. Mai mult, pentru aceste categorii de persoane, inclusiv oameni de afaceri, au fost simplifcate documentele necesare a fi prezentate în cazul solicitării vizelor. De asemenea, persoanele care călătoresc sistematic pe teritoriul statelor UE vor putea beneficia de vize cu intrare multiplă, cu un termen de valabilitate extins (1-5 ani), fiind aplicat principiul "bona fidae".
Moldova liberalizase deja regimul obligativităţii vizelor pentru cetăţenii Uniunii Europene, dar introdusese obligativitatea vizelor pentru România ca măsură de reciprocitate, după ce Bucureştiul a fost nevoit să impună vize moldovenilor ca o precondiţie înainte de aderarea la UE.
Sursa: NewsIn