Trimite e-mail | Printeaza
Politic
09.04.2009

Emma Nicholson: Am avut un sentiment foarte puternic că au fost manipulări în alegeri, însă nu am putut demmonstra acest lucru

“Eu şi colegii mei am încercat din greu să promovez o declaraţie dură în concluziile OSCE privind alegerile din Moldova, însă aceasta a fost respinsă. De aceea îmi vine greu să confirm declaraţia de presă a OSCE, care este foarte caldă”, a declarat baronesa Emma Nicholson, parlamentar european, care a făcut parte din echipa de observatori din cadrul OSCE.
   
“Problema este că a fost un raprot al OSCE, iar în OSCE de sigur sunt ruşi, punctual de vedere al cărora era foarte diferit, substanţial diferit de al meu”, de exemplu, a declarat baronesa pentru BBC.


Ea a menţionat că, iniţial comuniştii aveau 35%, iar opoziţia împreună 40-45% , când am terminat numărarea voturilor pe la ora 1 dimineaţa, pe 6 aprilie, părea că comuniştii vor avea 35%, iar partidele de opoziţie împreună – 40-45 la sută.

„Însă către ora 8, cifrele erau foarte diferite. Comuniştii aveau 50%, iar partidele de opoziţie cote infime”, a spus Emma Nicholson. „Dar nu avem dovezi”, a declarat membrul Parlamentului European.

„Dacă eram eu şeful delegaţiei OSCE, aş fi fost mai atentă”, a spus Emma Nicholson.

Ea a condamnat violenţele de după alegeri, deşi a menţionat că rezultatele alegerilor sunt puse la îndoială de tânăra generaţie pe bună dreptate şi consideră că concluziile Misiunii observatorilor OSCE privin alegeriule sunt prea positive.
 
Baronesa a menţionat că instabilitatea din Moldova afectează stabilitatea din UE şi că UE ar trebui să îşi ia angajamentul să creeze o vecinătate stabilă şi prosperă, investind substanţial în Moldova, unde majoritatea populaţiei trăieşte în sărăcie.

cuvinte-cheie: alegeri | fraude | OSCE | Nicholson

Comentarii (0)

 

Related news

Sus