Trimite e-mail | Printeaza
Politic
09.04.2009

PLD şi PL, precum AMN, acuză puterea comunistă de orchestrarea tulburărilor

PLD şi PL, precum AMN, acuză puterea comunistă de orchestrarea tulburărilor

Dorin Chirtoacă aduce probe că răspunderea pentru tulburările sociale aparține puterii

Mai întîi Alianţa „Moldova Noastra" s-a declarat convinsă că guvernarea comunistă a folosit procedeul "arderea Reichstag-ului" ca să dea vina pe adversari. Potrivit unei declaraţii lansate ieri de AMN, ţintele comuniştilor au ieşit imediat în vileag - blocarea oricăror şanse de verificare şi contestare a fraudelor electorale şi instaurarea definitivă a dictaturii în Republica Moldova". Astfel se explică, potrivit AMN uşurinţa cu care cordoanele de poliţie au cedat în faţa mulţimii.

Şi Partidul Liberal Democrat consideră că guvernarea comunistă a sacrificat cele două edificii ca să obţină compromiterea adversarilor politici. PLDM dar şi Partidul Liberal din Moldova cer investigarea evenimentelor de la Chişinău de către o comisie de anchetă mandatată de Uniunea Europeana şi Consiliul Europei.

Liberalii au lansat şi ei o declaraţie prin care atribuie partidului de guvernămînt responsabilitatea pentru deturnarea acţiunii de protest spre obţinerea unor obiective perfide abaterea atenţiei opiniei publice de la fraudarea alegerilor, compromiterea partidelor democratice de opoziţie, intenţionînd totodată să le declare în afara legii pe falsul motiv de organizare a unor grave acţiuni antistatale.

Vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă a invocat mai multe probe care ar certifica răspunderea totală a puterii pentru tulburările sociale, soldate cu violenţe ce au condus la devastarea Parlamentului şi a Preşedinţiei.

Instituţiile vizate nu au comentat deocamdată probele invocate astăzi de partidele de opoziţie, însă au dat asigurări că toate persoanele culpabile vor primi pedepsele ce li se cuvin.

Sursa: Europa Libera

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus