Sediile Parlamentului şi Preşedinţiei de la Chişinău, devastate la 7 aprilie în timpul manifestaţiilor anticomuniste, vor fi renovate, cu banii luaţi de la învăţământ, de firma lui Oleg Voronin, fiul preşedintelui R. Moldova Vladimir Voronin, a declarat pentru UNIAN Serafim Urechean, liderul AMN.
Serafim Urechean, fost primar al oraşului Chişinău (între anii 1994 şi 2005), în prezent liderul alianţei de opoziţie "Moldova Noastră" (AMN), a afirmat într-un interviu pentru UNIAN că, în opinia sa, acţiunile violente din Chişinău au fost provocate de putere cu scopul de a micşora amploarea unor potenţiale proteste.
Întrebat dacă este adevărat că lucrările de reconstrucţie, restaurare şi reparare a Parlamentului şi a Administraţiei prezidenţiale vor fi efectuate de compania de construcţii care aparţine fiului preşedintelui moldovean, Serafim Urechean a răspuns că "este adevărat. Aceasta este compania Glorinal", potrivit UNIAN.
Voronin anunţase săptămâna trecută că reconstrucţia clădirilor Preşedenţiei şi Parlamentului Moldovei, devastate în urma protestelor violente de la Chişinău, se va face cu fonduri din bugetul de stat ce ar fi trebuit să revină instituţiilor de învăţământ ai căror studenţi au participat la proteste.
Ministerul de Finanţe al Republicii Moldova a redirecţionat resursele financiare alocate acestor instituţii către lucrările de reparaţie, în urma informaţiilor primite de la forţele de ordine. Conform evaluărilor preliminare, costurile reparaţiilor se ridică la 30-35 milioane de dolari. În cursul întrevederilor pe care preşedintele Vladimir Voronin şi ministrul de externe Andrei Stratan le-au avut cu reprezentantul special al UE în Republica Moldova, Kalman Miszei, aceştia au solicitat sprijinul Uniunii pentru refacerea clădirilor guvernamentale devastate.
Marţi, tineri manifestanţi au atacat clădirea Parlamentului, aruncând mobilă şi calculatoare pe ferestre. Ei au ocupat şi incendiat şi sediul Preşedinţiei, dar forţele de ordine au preluat controlul asupra clădirii în cursul nopţii de marţi spre miercuri.
În ceea ce priveşte relaţiile moldo-române, pe fondul declarării unor diplomaţi români personae non gratae şi al introducerii regimului de vize cu România, Serafim Urechean a explicat agenţiei UNIAN că "problema nu constă în relaţia cu România propriu-zisă", ci ea se reflectă şi asupra relaţiei cu UE. "România este şi stat membru al UE şi practic această acţiune este îndreptată nu împotriva României, ci a UE. Iar toate aceste evenimente vor înrăutăţi relaţiile noastre nu doar cu România, dar şi cu UE", a spus Urechean.
Întrebat dacă consideră că în acţiunile de protest a fost implicată Rusia, liderul AMN a răspuns: "Sunt departe de acest gând. Totul a fost organizat de autorităţi pentru a distrage atenţia de la falsificarea alegerilor, de la criză şi consolidarea dictaturii în ţară".
În ceea ce priveşte informaţia, apărută în presă, potrivit căreia Rusia a aprovizionat Moldova cu echipamente speciale pentru înăbuşirea acţiunilor de protest, Urecheanu a spus că nu poate să confirme şi nici să infirme această informaţie, întrucât nu dispune de dovezi în acest sens, ci a auzit doar zvonuri.
Referitor la relaţia cu Transnistria, Urechean consideră că trebuie consolidate măsurile de încredere între ambele maluri ale Nistrului. "Acest şoc (al evenimentelor - n.r.) va trece, ţara va intra pe un tărâm paşnic şi va lucra pentru viitor", a conchis optimist Urechean.
Sursa: NewsIn