Trimite e-mail | Printeaza
Politic
14.04.2009

ARTICLE 19 condamnă climatul de frică instaurat de guvernul Moldovei

Organizaţia ARTICLE 19 condamnă climatul de frică instaurat de guvernul Moldovei, inclusiv intimidările şi cenzura mass media şi opiniiilor ce dezaprobă acţiunile autorităţilor. Organizaţia cheamă autorităţile să elibereze persoanele arestate pentru manifestarea paşnică a opiniilor sale, şi cere să fie anunţate locurile aflării celor dispăruţi, se arată în declaraţia organizaţiei ARTICLE 19.
 
ARTICLE 19 de asemenea cere ca cei care îşi manifestă paşnic punctul de vedere să fie protejaţi de detenţie arbitrară şi brutalitatea poliţiei.

“ARTICLE 19 este profund îngrijorată de nivelul de represiuni şi înnăbuşiri ale rezistenţei din Moldova. Suntem extrem de preocupaţi de soarta colegilor noştri şi a prietenilor lor, a manifestanţilor paşnici, care sunt arestaţi, se confruntă cu violenţă şi “se fac dispăruţi”. Înnăbuşirea manifestaţiilor este o reflectare tristă a incapacităţii guvernării moldovene de a guverna poporul său”, a declarat directorul executiv al ARTICLE 19 Dr. Agnès Callamard.

ARTICLE 19 consdieră că actualul climat de frică, prin intimidări, atacuri şi “dispariţii” ale manifestanţilor paşnici şi a jurnaliştilor, precum şi cenzura în mass media, prin asaltarea ziariştilor, restricţiile de intrare în ţară, blocarea siteurilor web,violează drepturile fundamentale ale omului şi, în particular, dreptul la libertatea expresiei.

Libertatea fundamentală a libertăţii de expresie este protejată de Articolul 19 al Acordului Internaţional al Drepturilor Civile ale Omului (International Covenant on Civil and Political Rights - ICCPR), semnat de Republica Moldova în 1993 şi care trebuie respectat. Dacă autorităţile nu vor fi în stare să iniţieze investigaţii prompte me marginea celor afirmate mai sus, atunci ele vor continua să încalce angajamentele faţă de Acordul privind drepturile omului, care a intrat în vigoare în Moldova în 1997.

Totodată, organizaţia iinternaţională Reporteri fără Frontiere a condamnat acţiunile autorităţilor moldovene împotriva jurnaliştilor şi a chemat guvernarea să acţioneze cu calm şi reţinere. “Autorităţile au datoria să se asigure că jurnaliştii reţinuţi sunt elibetaţi neîntârziat şi că mass media poate activa liber şi în siguranţă. Mai mult, stigmatizarea României şi a ziariştilor români este o strategie periculoasă. Autorităţile moldovene şi cele din alte ţări trebuie să se abţină de la violenţă, în special de la violenţa etnică”, se arată în declaraţia RSF.

Organizaţia pentru libertatea presei a mai chemat OSCE să adopte o poziţie fermă faţă de această situaţie. “Protecţia jurnaliştilor şi a drepturilor civile constituie o parte esenţială a mandatului OSCE”, a mai specificat organizaţia Reporteri fără Frontiere.

cuvinte-cheie: Article 19 | reporteri fara frontiere | condamnare

Comentarii (0)

 

Related news

Sus