Apel televizat al Preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin
15 Apr. 2009
Stimaţi compatrioţi,
Alegătorii din Republica Moldova încă mai urmează să dea aprecieri evenimentelor din 6 şi 7 aprilie 2009. Societatea moldovenească s-a convins de următorul lucru: în ţară există forţe care sînt capabile să sacrifice instituţiile democratice, respectul faţă de lege, opţiunea europeană a Republicii Moldova şi statalitatea ei de dragul ambiţiilor de a accede la putere. Anume aceste forţe au reuşit în doar cîteva zile să arunce ţara înapoi în atmosfera fricii şi neîncrederii de la începutul anilor 90. Anume ele, prin negarea consecventă a tuturor bazelor democratice ale societăţii moldoveneşti, se părea că au creat toate premisele posibile şi imposibile pentru ca ţara să se abată din calea modernizării europene, să dezlănţuie acţiuni de răzbunare împotriva oponenţilor săi, să discrediteze statalitatea sa prin dispreţul faţă de supremaţia dreptului.
Dar aceste provocări au eşuat. Puterea nu s-a lăsat atrasă în acel joc periculos, în care nu se respectă nici un fel de reguli, joc pe care încearcă să i-l impună oponenţii liberali. Astăzi puterea este preocupată cel mai mult de sarcinile unificării societăţii, vindecării acelui traumatism politic, care a polarizat opinia publică, a condus la crearea unei atmosfere de "război rece" între diferite tabere politice.
"Moldova europeană - o construim împreună!" - anume sub această lozincă a mers Partidul Comuniştilor în cadrul alegerilor din 2009. Nimeni nu bănuia că acest îndemn va fi atît de actual după alegerile parlamentare! Nimeni nici că se gîndea că va trebui să construim şi să restabilim în adevăratul sens al cuvîntului. Şi nu numai edificiile administrative, dar şi societatea noastră. Să restabilim în ea spiritul toleranţei, încrederii şi siguranţei în ziua de mîine. O putere viguroasă se deosebeşte de orice dictatură şi de orice regim autoritar prin faptul că nu se răzbună pe nimeni. Nu se răzbună, deoarece înţelege că conflictele politice sînt doar o proiecţie a ceea ce are loc în adîncul societăţii. Veţi fi de acord cu mine că cel mai uşor este să înăbuşi un conflict prin forţă, aplicînd litera legii, dar este mult mai greu să înţelegi cauzele acestui conflict. Statul moldovenesc a trecut prin multe încercări, dar sînt convins de faptul că din situaţia de criză care s-a creat, ţara noastră va şti să iasă şi mai puternică, iar societatea - şi mai unită.
Eu ştiu că anume asemenea acţiuni ale conducerii Republicii Moldova vor găsi înţelegere nu numai în societatea noastră şi că ele ne vor aduce solidaritatea tuturor prietenilor şi partenerilor externi. Şi acum, desigur, este important să avansăm împreună pe un făgaş constructiv comun, să soluţionăm problemele, dar să nu provocăm noi conflicte.
Anume în acest context considerăm extrem de tendenţioase şi inoportune toate acţiunile pe care le întreprinde faţă de Republica Moldova conducerea de vîrf a României. Discursul Preşedintelui României, Traian Băsescu, constituie cel mai bun şi cel mai elocvent comentariu la cele declarate în repetate rînduri de către conducerea Moldovei în demersurile sale adresate tuturor organismelor şi structurilor Uniunii Europene. Acest discurs - de la început pînă la sfîrşit - constituie un exemplu de revanşizm statal şi nu mai lasă nici un fel de îndoieli în privinţa la aceea cine anume îi inspiră pe acei politicieni, puţini la număr, din Moldova, pentru care lupta pentru valorile liberale se identifică, nu ştiu de ce, cu lupta împotriva independenţei Moldovei. Spre regretul nostru, Preşedintele României, în declaraţia sa, şi-a exprimat dubiile vizavi de concluzia observatorilor europeni cu privire la faptul că alegerile din Moldova au avut un caracter democratic şi au fost libere, a îndrăznit să declare că întreaga populaţie a Republicii Moldova e constituită din români, s-a angajat să sporească sprijinul organizatoric şi financiar pentru toate acele structuri care vorbesc zilnic despre necesitatea lichidării Moldovei, s-a adresat către tineretul moldovenesc cu un apel de solidaritate şi a promis să-i ducă pe toţi românii de peste Prut în Europa, prin acordarea în masă a cetăţeniei României. Dacă toate acestea nu înseamnă amestec în afacerile interne ale Republicii Moldova şi instigare la continuarea dezordinilor stradale, atunci, pe baza principiilor dreptului internaţional, toate acestea pot fi calificate în termeni mai duri.
Sînt convins că prin declaraţia sa Preşedintele României a restrîns considerabil aria identificării cauzelor politice interne ale evenimentelor din 6-7 aprilie 2009 din capitala Republicii Moldova şi a absolvit autorităţile moldoveneşti de acuzaţia că ar suferi de spionomanie.
Voi aminti că, în timpul desfăşurării evenimentelor din 7 aprilie, conducerea de vîrf a aşteptat în zadar o reacţie de condamnare din partea României. Reacţie, care să fi conţinut cel puţin o desolidarizare de pogromiştii care asaltau sediul Parlamentului şi al administraţiei prezidenţiale purtînd drapele româneşti şi lozinci unioniste. A urmat însă o tăcere stranie şi elocventă.
În acel moment critic, noi am fost nevoiţi să declarăm Ambasadorul României persona non grata. Pe parcursul întregului său mandat, acest diplomat a transformat Ambasada condusă de el nu într-un loc al dialogului politic dintre două state, ci într-un loc de întîlniri conspirative cu diferite personaje ale politicii moldoveneşti, care caută sprijin nu atît din partea societăţii noastre, cît din partea Guvernului României. Dar se dovedeşte că stimatul diplomat se comporta aşa numai de aceea că, în primul rînd, pentru propriul său preşedinte nu există noţiunile de identitate moldovenească şi de independenţă moldovenească.
În acea zi deosebit de încordată toţi au remarcat ostilitatea deosebită, practic, a tuturor canalelor româneşti de televiziune, care chemau făţiş populaţia ţării noastre la rebeliune. Societatea moldovenească a văzut cum se organizau voluntarii din România pentru a fi trimişi de urgenţă peste graniţă, la Chişinău, cum toate protestele stradale erau etichetate cu mîndrul cuvînt "revoluţie". Toate aceste semnale alarmante ne-au determinat să introducem regimul de vize pentru cetăţenii români. Această măsură impusă este doar un răspuns statului vecin, care s-a lăsat antrenat făţiş în evenimentele politice interne din Moldova.
Rămîn pe conştiinţa Preşedintelui Băsescu toate aprecierile lui dure şi declaraţiile sale nereţinute. Sper că ele vor constitui obiectul unei investigaţii speciale în cadrul Uniunii Europene, care este obligată să poarte răspundere colectivă pentru acţiunile unei ţări care a procedat la provocarea de ciocniri stradale în altă ţară. În acelaşi timp, forţa şi spiritul valorilor europene rezidă nu numai în capacitatea de a ţine în frîu instinctele de grotă ale unor politicieni europeni. Forţa lor rezidă în a identifica în comun consensul în cele mai dificile situaţii. Cu mare părere de rău, relaţiile dintre Moldova şi România, fac astăzi parte din această categorie de probleme.
Pentru a exclude interpretări greşite, aş vrea ca anume eu să fac cunoscută încă o dată acea viziune asupra relaţiilor moldo-române, care ar putea fi acceptabilă pentru popoarele ambelor ţări.
Da, avem o istorie zbuciumată, care a croit pe parcursul secolelor soarta noastră în mod dureros. Vorbim aceeaşi limbă, chiar dacă o numim diferit. Şi asta nu ar trebui să fie un prilej de războaie politice. Cred că dificultăţile noastre de comunicare şi de înţelegere au motive istorice şi de mentalitate uşor de înţeles. O bună parte din teritoriul României a fost o parte constitutivă a Statului Moldova. Mai bine de 20 de ani o parte din teritoriul Republicii Moldova s-a aflat în componenţa Statului Român. Şi de aici percepţia uneori naivă şi romantică, alteori plină de superioritate şi aroganţă, a noilor realităţi geopolitice, apărute după destrămarea URSS şi după proclamarea Independenţei Republicii Moldova. Ideea refacerii României Mari sau unionismul a incendiat imaginaţia multora după 1989. Însă timpul a impus abordări pragmatice şi realiste, iar visătorii de ieri s-au maturizat şi la Chişinău, şi la Bucureşti. Totuşi ispita de a privi Republica Moldova ca pe un teritoriu pierdut, care, în anumite circumstanţe, ar putea fi recuperat, mai frămîntă minţile unora în ambele capitale. "Problema Basarabiei", cum este numită la Bucureşti, a devenit şi un cal de bătaie electoral în însăşi România.
Sper că, mai devreme sau mai tîrziu, conducerea României actuale va conştientiza faptul că timpul intrigilor geopolitice perimate a trecut, că ţările europene depăşesc de mai mult timp cu succes vechile obide istorice. Aş îndrăzni să le sugerez prietenilor noştri de la Bucureşti un model de parteneriat regional din care ar trebui să ne inspirăm şi noi în relaţiile bilaterale: Polonia şi Ucraina. Polonia a pierdut şi ea teritorii importante în favoarea fostei URSS, teritorii care azi sînt parte integrantă a Ucrainei. Dar nimeni la Varşovia nu agită ideea revanşei, a pretenţiilor teritoriale faţă de Kiev. Nimeni nu încearcă să-i convertească pe ucraineni în polonezi, acordînd populaţiei acestei ţări cetăţenie, lipsindu-i de un stimulent de cea mai mare importanţă pentru integrarea europeană a propriei ţări. Dimpotrivă, relaţiile dintre cele două ţări sînt excelente. La fel ca şi relaţiile dintre Polonia şi Lituania. Aceasta în timp ce se ştie că şi graniţele dintre ele au avut de suferit modificări substanţiale. Dar aceasta nu reprezintă o piedică pentru raporturile de parteneriat şi cooperare strînsă între Varşovia şi Vilnius. În cazul României, însă, din păcate, se menţine o altă optică, care ne aruncă permanent în hăţişul spinos şi infinit al reproşurilor şi acuzaţiilor reciproce. Şi e păcat.
Eu consider că trebuie să depăşim naivităţile începutului anilor 90 şi să lăsăm la o parte aerele de superioritate. Ca oameni de stat, avem obligaţia să gîndim în mod realist. Altminteri, frustrările cauzate de obsesiile istorice vor provoca tendinţe revanşarde, care sînt deopotrivă şi depăşite, şi antieuropene.
Nedorinţa oficialităţilor de la Bucureşti de a semna tratatul de bază şi cel de delimitare a frontierei cu Republica Moldova este o dovadă evidentă a lipsei de sinceritate. Toate justificările şi pretextele din care se amînă în permanenţă semnarea acestor documente fundamentale pentru consolidarea relaţiilor noastre nu au nimic în comun nici cu practica internaţională, nici cu interesele naţionale ale României, nici cu interesele Uniunii Europeane. Ele doar arată clar că la Bucureşti "cartea Basarabiei" este jucată din simpla neînţelegere a esenţei noilor realităţi geopolitice din regiune.
Deosebit de dramatic este faptul că promovarea unui românism fundamentalist şi agresiv, ca şi acţiunile de destabilizare politică a Moldovei doar alimentează separatismul transnistrean, justificîndu-i pretenţia unui pericol iminent care ar emana dinspre România. Anume de aceea, toţi cei care le inspiră făţiş cetăţenilor minori ai ţării mele scenarii fanteziste despre refacerea României Mari, în primul rînd subminează stabilitatea regională. Nemaivorbind de faptul că acţiunile provocatoare sub acoperirea patriotismului aduc un prejudiciu indiscutabil şi intereselor naţionale ale Ucrainei, integrităţii ei teritoriale, împingînd astfel întreaga regiune spre pericolul unei balcanizări periculoase.
Trebuie să recunosc că în această calitate a sa România, din păcate, nu este un generator de stabilitate pentru Republica Moldova şi pentru regiunea din jur. Iar pretenţia domnului Băsescu de a se preocupa de "cele patru milioane de români" nu este decît o dovadă a neînţelegerii realităţilor de la noi. Asemenea atitudine, printre altele, nu ţine seama de faptul că în Republica Moldova trăiesc cetăţeni de diferite naţionalităţi, care au drepturi egale cu cele ale naţiunii titulare, grija obsedantă a domnului Băsescu pentru românii din Basarabia fiind nu doar o manifestare a românismului agresiv, ci şi un factor de aţîţare a vrajbei interetnice.
Îmi pare rău că autorităţile de la Bucureşti confundă istoria şi cultura cu politica. Ar fi bine ca ele să înţeleagă un simplu adevăr: afinitatea lingvistică şi spirituală nu acordă nici unui om de stat de la Bucureşti dreptul să-şi extindă autoritatea politică asupra cetăţenilor Republicii Moldova.
În calitatea mea de Preşedinte al Republicii Moldova, declar în mod univoc: ţara mea doreşte să dezvolte cele mai bune şi durabile relaţii de prietenie şi de colaborare cu România. Aprofundarea relaţiilor politice, economice şi culturale este în interesul ţării mele. Noi sîntem însă în drept să cerem autorităţilor române să ne trateze cu respect şi onestitate, ca pe un stat suveran, ca pe un popor care trăieşte după legile ţării sale, fără imixtiune din exterior, dezvoltînd democraţia în spirit european şi în conformitate cu normele internaţionale şi cu practica internaţională.
Noi considerăm că în condiţiile actuale cea mai bună dovadă a aspiraţiilor europene ale României şi a respectului sincer pentru statalitatea moldovenească ar fi semnarea Tratatului politic de bază între ţările noastre şi semnarea Tratatului de frontieră. Dar o şi mai mare contribuţie a României la dezvoltarea perspectivei europene pentru Moldova ar fi activizarea eforturilor României în cadrul Uniunii Europene în vederea acordării dreptului de liberă circulaţie cetăţenilor Moldovei. Nu mă îndoiesc că România este capabilă să-şi mobilizeze toată energia şi toată autoritatea pentru atingerea acestor scopuri.
În ceea ce priveşte criza trecută, eu, ca Preşedinte al Republicii Moldova, consider că este de datoria mea nu numai să păstrez stabilitatea şi încrederea faţă de instituţiile democratice. Eu sînt dator să fac totul pentru ca izbucnirile de violenţă disperată, care s-au manifestat pe 7 aprilie, să nu se mai repete în viitor, pentru ca poporul Moldovei să spună despre sine că e capabil să identifice fără ajutorul altora soluţii care îl pun în acelaşi rînd cu popoarele civilizate ale Europei.
Eu sînt sincer atunci cînd declar că nu înţeleg strategia oponenţilor liberali, nu înţeleg nici scopurile lor, nici valorile lor, nici lozincile lor. Dar eu ştiu un lucru - în spatele liberalilor stau alegătorii, stau cetăţenii Republicii Moldova. Îmi pare bine că am putut să evităm vărsările de sînge marţea trecută, zisă "neagră", dar sînt extrem de îngrijorat de faptul că sute de cetăţeni tineri sînt nevoiţi să se afle în aresturi, să plătească cu libertatea lor pentru greşelile care sînt pe conştiinţa altor oameni, care îşi zic politicieni.
Eu ştiu că societatea din Republica Moldova va rămîne întotdeauna diferită, că opinia ei publică nu va fi adusă la acelaşi numitor. Unora le vor fi pe plac comuniştii, alţii vor vota pentru alte partide. Aceasta deoarece Moldova este un stat democratic. În aceasta constă puterea ţării noastre, în aceasta constă imunitatea ei faţă de orice provocări, faţă de orice episoade dramatice ale istoriei noastre contemporane.
În calitate de lider al partidului învingător, eu ştiu că anume acestui partid îi revine şi în continuare responsabilitatea nu numai pentru avansarea ţării pe calea modernizării europene, pentru prevenirea crizei economice, pentru asigurarea unei noii calităţi a vieţii. Partidul nostru este răspunzător şi pentru faptul ca, indiferent de convingerile sale politice, indiferent de acţiunile diverşilor provocatori, fiecare cetăţean al Moldovei să fie sigur că Patria sa este un stat liber, modern.
Anume de aceasta, precum şi profitînd de apropierea celei mai luminoase sărbători a tuturor creştinilor ortodocşi, îi îndemn pe toţi participanţii la procesul politic din Republica Moldova să revină pe făgaşul dialogului civilizat. Reprezentanţii lumii interlope şi recidiviştii care au profitat de situaţia politică complicată vor rămîne în locurile de detenţie. Pentru toţi ceilalţi participanţi la evenimentele din 7 aprilie, cer organelor abilitate iniţierea amnistiei totale şi solicit sistarea tuturor formelor de urmărire a participanţilor la acţiunile de protest stradal.
Puterea nu cere şi nici nu înaintează nici un fel de condiţii liderilor opoziţiei. Orice decizie a lor are un singur judecător - alegătorul. Anume el ne va aprecia pe noi toţi.
Moldova Europeană - o construim împreună!
