Trimite e-mail | Printeaza
Politic
21.04.2009

Moldova trebuie să demonstreze ataşamentul său pentru valorile democratice şi respectarea drepturilor omului, susţine un oficial european

“Comisia Europeană este dispusă să aprofundeze relaţiile cu Republica Moldova, însă aceasta trebuie să demonstreze ataşamentul său pentru valorile democratice şi respectarea drepturilor omului”, a declarat, mar'i, 21 aprilie, directorul direcţiei pentru politică europeană de vecinătate al Comisiei Europene, Gunnar Wiegand, în cadrul întrevederii cu premierul moldovean Zinaida Greceanîi.

Potrivit serviciului de presă al Executivului moldovean, oficialul european a declarat că este importantă aprecierea evenimentelor de după alegerile din 5 aprilie curent şi estimarea impactului acestora asupra relaţiilor Moldovei cu Uniunea Europeană.

La rândul său, premierul Greceanîi a dat asigurări că integrarea europeană rămâne “prioritatea numărul unu”, iar “Guvernul este gata să continue eforturile pentru a avansa pe această cale. "Însă, evenimentele de după 5 aprilie, foarte regretabile, au periclitat eforturile depuse de Guvern în ultimii 7 ani în acest sens”, a spus premierul. 

Zinaida Greceanîi a recunoscut necesitatea îmbunătăţirii nivelului de implementare a standardelor europene, inclusiv în domeniul drepturilor omului, cu sprijinul continuu al Comisiei Europene, inclusiv financiar, în acest sens.

Premierul şi-a exprimat speranţa că participarea Uniunii Europene la o anchetă imparţială va permite depăşirea crizei politice create în Republica Moldova.

Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a mai spus că Guvernul speră ca noul acord de cooperare cu Uniunea Europeană va face referinţe clare în privinţa perspectivelor europene a Republicii Moldova, precum şi a liberalizării regimului de vize şi a comerţului.

În contextul crizei economice mondiale, părţile au examinat posibilităţile de extindere a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii în Republica Moldova, Gunnar Wiegand exprimând dispobilitatea de a utiliza în acest sens noi instrumente precum Facilitatea de finanţare pentru vecinătatea europeană.

În cadrul întrevederii, părţile au pus în discuţie perspectivele relaţiilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană în contextul negocierii unui nou acord cadru de cooperare şi a iniţiativei Parteneriatului Estic.

cuvinte-cheie: alegeri | integrare | europeana | Comisia

Comentarii (0)

 

Related news

Sus