Trimite e-mail | Printeaza
Politic
24.04.2009

Refuz ambasador - România reacţionează, întrucât Chişinăul a trecut dincolo de orice limite

Ministrul Cristian Diaconescu, care va participa luni şi marţi la reuniunea miniştrilor de externe ai UE (CAGRE), va cere suspendarea discuţiilor privind mandatul dintre UE şi R. Moldova, Chişinăul întrecând orice limite prin refuzul ambasadorului român, au declarat pentru NewsIn surse diplomatice.

"Ministrul de externe va susţine luni la CAGRE suspendarea discuţiilor pe mandatul pentru acordul dintre UE şi Republica Moldova. Demersul vine pe fondul modului în care autorităţile moldovene au reacţionat la propunerea României de a-l trimite ca ambasador la Chişinău pe Mihnea Constantinescu", au arătat sursele citate.

Practic, prin exprimarea refuzului agrementului în scris printr-o notă verbală, semnalul transmis de Chişinău este faptul că doreşte blocarea relaţiilor bilaterale cu România, au explicat sursele diplomatice, subliniind că R. Moldova taie canalele de comunicare normale dintre două state. "În acest moment, oricât de prudentă ar fi reacţia României, Chişinaul a trecut dincolo de limite", au declarat sursele citate.

Cutuma diplomatică este că în cazul în care un stat nu doreşte să accepte o propunere de ambasador, acesta transmite poziţia sa în cadrul unor consultări prealabile şi nu sub formă de refuz scris. Propunându-l ca ambasador pe Mihnea Constantinescu, un diplomat experimentat, România a încercat tocmai normalizarea relaţiilor bilaterale şi deschiderea unor căi de comunicare uzuale cu Chişinăul, au mai explicat sursele.

Procedurile de acreditare a lui Mihnea Constantinescu la Chişinău au început la 8 aprilie, în aceeaşi zi în care autorităţile de la Chişinu i-au declarat personae non gratae pe ambasadorul român Filip Teodorescu şi pe ministrul consilier Ioan Gaborean. Preşedintele moldovean Vladimir Voronin îi spusese reprezentantului special al Uniunii Europene la Chişinău, Kalman Mizsei, că ambasadorul român Filip Teodorescu este implicat personal în incidentele din R.Moldova şi că este general al serviciilor speciale române.

Mihnea Constantinescu a lucrat cu Petre Roman în perioada în care acesta a fost prim-ministru, apoi a fost adus în MAE de Adrian Severin şi a rămas în minister până când a devenit şef de cabinet al premierului Adrian Năstase, rămânând în această funcţie şi după ce Călin Popescu Tăriceanu a devenit prim-ministru.

Imediat după audierea sa în Parlament, Constantinescu spusese că un răspuns cât mai rapid din partea autorităţilor moldovene, la solicitarea MAE de a acredita un nou ambasador la Chişinău, ar fi un gest de exprimare a unei conduite europene.

Ministerul de Externe a anunţat vineri că a primit o notă verbală din partea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene din Republica Moldova prin care acesta solicită autorităţilor române să propună o altă persoană decât Mihnea Constantinescu pentru postul de ambasador la Chişinău. De asemenea, MAE informează că va anunţa "în scurt timp măsurile pe care le va lua în urma acestui gest al autorităţilor moldovene".
 

cuvinte-cheie: Diaconescu | ambasador | Romania | refuz

Comentarii (0)

 

Related news

Sus