Trimite e-mail | Printeaza
Sanatate
27.04.2009

Alertă mondială – Gripa porcină a ajuns în Europa

19.30 Capitala Mexicului pare un oraş părăsit

Locuitorii capitalei Mexicului au preferat să rămână în case de teama gripei porcine, care ar fi provocat deja moartea a peste 100 de persoane în această ţară, relatează AFP,

Duminică, cei mai mulţi dintre cei 20 de milioane de locuitori ai capitalei au preferat să stea în case decât să rişte infectarea.

Soledad Rojas şi fiica sa de 12 ani, cu măşti pe feţe, se numără printre puţinele persoane care se plimbă prin Parcul Mexico, situat în inima capitalei.

"Nu putem sta închise în casă. Duminica este singura zi pe care o petrecem împreună, pentru că eu lucrez în celelalte zile", explică Soledad.

Primăria oraşului a decis închiderea cluburilor şi discotecilor, iar slujbele religioase au fost anulate. Şcolile, liceele şi facultăţile sunt închise până la 6 mai.

"Îl rog pe Dumnezeu ca epidemia să fie controlată şi virusul să nu devină mai periculos", spune Soledad.

Micile măşti de chirurg constituie mijlocul de prevenire cel mai elementar. Farmaciile au fost luate cu asalt după anunţul izbucnirii epidemiei de gripă porcină, iar armata a decis distribuirea gratuită a medicamentelor pe străzi. (Mediafax)

19.25 Peste 400 de români se află în prezent în Mexic, a comunicat, luni, MAE, la solicitarea Mediafax, precizând însă că o cifră exactă nu există deoarece cetăţenii români care se stabilesc sau călătoresc în străinătate nu îşi anunţă prezenţa la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.

"Întrucât cetăţenii români care se stabilesc sau călătoresc în străinătate nu îşi anunţă prezenţa la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, nu există o cifră exactă a românilor care se află, în diferite scopuri, în Mexic", precizează Ministerul de Externe.

Potrivit sursei citate, în afara cetăţenilor români aflaţi în scopuri turistice, pentru perioade scurte de şedere, comunitatea românească stabilită în Mexic este estimată la circa 400 de persoane.

"Cetăţenii români aflaţi în Mexic provin din perioade diverse de emigrare, înainte de cel de al doilea Război Mondial, după 19... şi după 1989 şi sunt persoane cu o calificare superioară - ingineri, profesori, medici, economişti, artişti, muzicieni, sportivi sau antrenori", conchide Ministerul de Externe.

18.17 Guvernul spaniol îndeamnă populaţia la calm după confirmarea primului caz de gripă porcină din Europa. Potrivit ministrului spaniol al sănătăţii, Trinidad Jimenez, există şi alţi 19 posibili pacienţi infectaţi cu virusul gripei porcine. Aceştia se află sub supraveghere (toţi au sosit de curând din Mexic), dar se află în stare stabilă, răspunzând tratamentului.

18.00 Alertă falsă în Franţa. Ministerul Sănătăţii a declarat luni că în cazul celor şase persoane suspecte de infectare cu virusul gripei porcine a fost vorba de cazuri de gripă obişnuită, fără a avea legături cu epidemia din Mexic. Patru presupuse cazuri de gripă porcină sunt "în curs de investigare".

17.05 Spitalele din Portugalia au fost plasate în alertă din cauza gripei porcine

16.30 OIE: Denumirea de „gripă porcină” este nepotrivită. Sintagma „gripă porcină” nu este potrivită pentru a denumi epidemia originară din Mexic, în contextul în care virusul care o provoacă nu a fost depistat la animale, a anunţat luni Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE), citată de AFP. „Până în prezent, virusul nu a fost izolat la animale. Deci, nu este justificat ca această maladie să fie numită gripă porcină”, apreciază OIE într-un comunicat.

16.00 În România, primele măsuri anti gripă vor fi luate mâine. Între timp, medicii sunt "atenţi" iar aeroporturile au o „vigilenţă mărită”.

Guvernul va aproba mâine un plan de măsuri pentru a preveni gripa porcină, pentru moment fiind aplicate măsurile recomandate de Comisa Europeană, a declarat Dan Nica, ministrul de Interne, după întrunirea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, convocat pentru a stabili măsuri de preîntâmpinare a apariţiei virusului. Citeşe aici mai mult despre măsurile anti gripă luate de autorităţile române.

15.50 „Gripa porcilor” pătrunde şi în Sandinavia

Şase suedezi şi patru danezi sunt suspectaţi de a fi adus în Scandinavia tulpina virusului H1N1 care provoacă „gripa porcilor”. Toţi cei zece s-au întors recent din Mexic sau din SUA. Potrivit AFP, autorităţile daneze au convocat o şedinţă de urgenţă pentru a decide măsurile pentru a preîntâmpina o epidemie. Între acestea se numără şi pregătirea de medicamente antivirale Tamiflu.

15.20 Un caz confirmat în Spania şi unul posibil în Italia

Cel puţin un caz de gripă porcină a fost confirmat de către autorităţile sanitare din Spania, iar un caz posibil este în investigaţie în Italia. În Spania, bolnavul este un student de 23 de ani recent întors de la studii din Mexic, iar în Italia este vorba de o femeie de 31 de ani care a sosit din oraşul american San Diego. În metropola californiană, practic lipită de Tijuana, dincolo de graniţa mexicană, s-au înregistrat şapte cazuri de gripă porcină.


12.45 Virusul gripei porcine poate deveni o pandemie. Se transmite de la om la om. Click aici pentru detalii. .

12.45 Vezi aici harta răspândirii virusului

 

Sursa: Gandul.info

cuvinte-cheie: gripa | porcina | epidemie

Comentarii (0)

 

Related news

Sus