Trimite e-mail | Printeaza
Politic
28.04.2009

AUDIO - Liderii moldoveni evită delegaţia Parlamentului European

AUDIO - Liderii moldoveni evită delegaţia Parlamentului European

Europarlamentarul român, Marian Jean Marinescu (EPP), ce face parte din delegaţia Parlamentului European care s-a deplasat în Republica Moldova pentru a analiza evenimentele petrecute la Chişinău după alegeri, a povestit pentru „Adevărul” cum a decurs prima zi a reprezentanţilor europeni la Chişinău.

Marian Jean Marinescu crede că la Chişinău au avut loc „evenimente care nu au nici o legătură cu un stat de drept”. „Uniunea Europeană trebuie să adopte o atitudine foaret fermă”, este recomandarea pe care Marian Jean Marinescu crede că delegaţia europeană ar trebui să o facă Parlamentului European, ce va emite în mai o rezoluţie, asupra evenimentelor de la Chişinău.

Oficialii din Republica Moldova evită să se întâlnească cu reprezentanţii Uniunii Europene. Preşedintele Voronin a refuzat fără nici un comentariu şi îl va trimite la discuţii pe preşedintele Parlamentului moldovean, Marian Lupu.

Din delegaţia Parlamentului European ce s-a deplasat la Chuşinău mai fac parte preşedinta Comisiei de cooperare UE-Republica Moldova din Parlamentul European, estona Marianne Mikko (Grupul Socialiştilor Europeni), Marie Anne Isler Beguin, eurodeputat francez din Grupul Verzilor, şi austriaca Karin Resetartis, reprezentanta ALDE (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor Europeni).

Ascultă aici declaraţia lui Marian Jean Marinescu

cuvinte-cheie: Marinescu | delegatie

Comentarii (0)

 

Related news

Sus