Trimite e-mail | Printeaza
Economie
29.04.2009

ECOnomist: Ucraina a iniţiat o nouă etapă de punere în funcţiune a Centralei Novodnestrovsk, Chişinăul tace

La 25 aprilie curent, Ucraina a început prima etapă de umplere a rezervorului de apă superior al Centralei hidroelectrice de acumulare prin pompare Novodnestrovsk (CHEAP). Ministerul Combustibilului şi Energiei din Ucraina a anunţat că etapa va dura 20 de zile, după care va fi pusă în funcţiune prima instalaţie hidraulică în modul de pompă a CHEAP. Instalaţia are o putere de 421 MW în regim de pompă. Directorul general al întreprinderii Energoprom (se ocupă de construcţia Centralei), Serghei Lisnichenko, a declarat presei din Ucraina că umplerea rezervorului va dura o lună de zile şi la procedură vor fi utilizate două pompe de mare putere. Totodată, va fi verifica densitatea de jos a ecranului de apă, a apelor subterane şi a nivelurilor de tensiune a pantelor.

Proceduri de dare în funcţiune a primei etape a Centralei

Umplerea rezervorului reprezintă una dintre cele mai importante etape în procedura de dare în funcţiune a Centralei de la Novodnestrovsk. De notat că construirea rezervorul superior a demarat încă în anul 1985. Locaţia de baraje temporare a fost selectată într-un astfel mod de operare, care permite funcţionarea celor trei instalaţii ce vor constitui prima unitate de generare a CHEAP.

Barajul are o lungime de 7,5 km şi o înălţime de 20-25 de metri. Punctul superior a rezervorului se află la 215,5 metri deasupra nivelului mării în regim gol, iar în regim umplut -  de 229,5 m. Amplitudinea maximă de oscilaţii de apă în rezervoare, în primele unităţi, este de 14 de metri. Aceasta este una dintre cele mai complexe obiective hidroenergetice din Europa.

În anul curent, Guvernul Ucrainei a inclus CHEAP pe lista obiectivelor din sectorul energetic a căror construcţie, reconstrucţie şi reparaţie, va fi finanţată dintr-un fond special al bugetul de stat pentru 2009.

Pentru finalizarea construcţiei primei etape a CHEAP, care include trei instalaţii hidraulice, guvernul ucrainean planifică alocarea, în 2009, a 291,61 mil. hrivne. Mai exact, în lunile mai, iunie şi iulie, construcţia va beneficia de 80 mil. hrivne, iar în august - încă de 51 mil. hrivne.

Tăcerea autorităţilor moldovene

În ultimii doi ani în jurul construcţiei acestei centrale s-au făcut o serie de declaraţii, iar autorităţile moldovene au încercat să obţină o cotă-parte şi chiar au anunţat despre intenţia de a bloca accesul constructorilor ucraineni pe porţiunea moldovenească a Centralei, în cazul în care Ucraina nu satisface aceste cerinţe. Acum doi ani savanţi şi organizaţii neguvernamentale din Moldova, ce activează în domeniul ecologiei, au cerut chiar stoparea construcţiei Centralei de la Novodnestrovsk. Într-o scrisoare remisă preşedintelui ţării, Parlamentului, Guvernului şi misiunilor internaţionale se cerea ca acestea să apeleze „către conducerea Ucrainei pentru a stopa construcţia nodului hidroelectric până la efectuarea unei expertize ecologice complexe internaţionale şi realizarea unor acţiuni de minimalizare a impactului prin stabilirea unui regim de exploatare verificat ştiinţific".

Semnatarii constatau că în urma funcţionării nodurilor hidrotehnice deja existente - Novodnestrovsk, Naslavcea, Dubăsari - starea ecologică a râului Nistru s-a înrăutăţit considerabil, iar lucrările de construcţie şi darea în exploatare a noului complex hidrotehnic va prejudicia şi mai mult starea ecologică a râului, a întregului său bazin hidrografic, iar realizarea Strategiei naţionale cu privire la aprovizionarea populaţiei cu apă potabilă şi sisteme de canalizare a Republicii Moldova va deveni imposibilă. De atunci asupra subiectului s-a aşternut un val de tăcere.

Centrala de la Novodnestrovsk este privită ca o întreprindere-cheie pentru asigurarea securităţii sistemului energetic al Ucrainei, dar şi al Moldovei. Potrivit proiectului, centrala urmează să devină un soi de acumulator energetic, care să acumuleze energia ieftină în orele de noapte, ca apoi să o livreze în sistemul energetic în orele de vârf, când preţul acesteia este mare şi ea este în deficit. Acumularea ar urma să se efectueze prin pomparea apei în decursul nopţii în nişte rezervoare amplasate pe un deal aflat pe teritoriul Moldovei, ca apoi prin tunele speciale construite, apa să fie deversată spre turbinele electrice. Efectul economic de la darea în funcţiune a celor şapte generatoare cu o putere instalată de 2300 MW este estimat la peste 40 mil. USD pe an. Proiectul este unul de proporţii gigantice şi ar urma să fie al şaselea după mărime în lume. Costul acestuia este estimat la peste 1,2 mlrd. USD.

Construcţia acestui nod hidrotehnic a fost iniţiată încă anul 1981, dar, după destrămarea URSS, lucrările la proiect au fost stopate din cauza lipsei de resurse financiare. Pentru construcţia digului şi rezervorului, Moldova a cedat Ucrainei peste 17 hectare de terenuri, pentru care a primit de la Ucraina o recompensă de 30 mii USD. În acelaşi timp, autorităţile ucrainene susţin că ar fi propus Moldovei să participe la realizarea proiectului. Oficial, însă, despre aceasta nu se ştie nimic. Mai adăugăm că în prezent autorităţile moldovene promovează cu insistenţă construcţia unei linii electrice de 330 MW de la Bălţi la Centrala de la Novodnestrovsk, dar Ucraina blochează realizarea proiectului.

Sursa: ECOnomist

cuvinte-cheie: Novodnestrovsk

Comentarii (0)

 

Sus