Trimite e-mail | Printeaza
Economie
29.04.2009

Moldova ar putea deveni membru cu drepturi al Comunităţii Energetice pe parcursul anului 2010

Vicedirectorul direcţiei generale pentru Energetică şi Transport a Comisiei Europene Fabrizio Barbaso şi viceministrul Economiei şi Comerţului din Moldova Tudor Copaci au semnat, miercuri, 29 aprilie, la Chişinău, Memorandumul privind finalizarea negocierilor în vederea aderării Moldovei la Comunitatea Energetică.

Fabrizio Barbaso a menţionat că documentul semnat urmează a fi prezentat autorităţilor Comunităţi Energetice şi celor 27 de membri ai UE pentru aprobare. Potrivit lui Fabrizio Barbaso, o decizie formală privind aderarea Moldovei la Comunitatea Energetică ar putea fi luată până la finele anului 2009. Totodată, după procedura de ratificare a deciziei oficiale, Moldova ar putea deveni membru cu drepturi depline la Comunitatea Energetică pe parcursul anului 2010.

Oficialul european a menţionat că data aderării nu contează atât de mult, ceea ce este important este faptul că Moldova a început deja armonizarea legislaţiei la aquis-ul comuniat în domeniul energetic. Barbaso a declarat că aderarea la Comunitatea Energetică va însemna pentru Moldova o schimbare radicală a legislaţiei, fapt ce va conduce la perfecţionarea sistemului de reglementare în energetică, furnizarea energiei electrice calitative, sporirea competitivităţii pe piaţă, reducerea preţurilor. Şi nu în ultimul rând, cadrul legal armonizat va contribui la atragerea investiţiilor străine în domeniul energetic.

Prin semnarea Memorandumului, Moldova s-a angajat să respecte un orar de armonizare a legislaţiei naţionale cu aquis-ul comunitar, ceea ce este o condiţie de aderare la Comunitatea Europeană. Este vorba de 15 documente din legislaţia comunitară ce ţin de energia electrică, gaze, mediu, energie regenerabilă şi securitatea livrărilor.

Precum a menţionat viceministrul Economiei şi Comerţului Tudor Copaci, Moldova urmează să adopte în 2009 două legi armonizare la aquis-ul comunitar în domeniul energetic. Potrivit angajamentelor asumate în cadrul procesului de aderare la Tratatul Comunităţii Energetice, în 2009 Moldova urmează să fie adoptate două legi noi: cu privire la energia electrică şi cu privire la gazele naturale. De asemenea, Moldova s-a angajat să creeze în anul curent Agenţia pentru eficienţa energetică, pentru care este deja elaborat proiectul hotărârii de Guvern şi  Regulamentul Agenţiei. Copaci a menţionat că  este în proces de elaborare proiectul de lege cu privire la Agenţia pentru eficienţa energetică. Copaci a menţoinat că proiectul legii cu privire la energia electrică a fost aprobat de Guvern în decembrie 2008 şi urmează să fie prezentat Parlamentului spre examinare. Totodată, proiectul de lege cu privire la gaze  a fost elaborat şi propus Guvernului spre aprobare. Ambele proiecte de lege sunt armonizate complet cu directivele Comisiei Europene 2003/54 şi 2003/55 şi au fost supuse expertizei de către Comisia Europeană, Banca Mondială şi secretariatul Tratatului Comunităţii Energetice.         

Tudor Copaci a declarat că semnarea Memorandumului este un prim pas spre aderarea Moldovei la Comunitatea Energetică, ceea ce va permite integrarea ţării pe piaţa energetică regională, va spori semnificativ gradul de securitate energetică. Copaci a menţionat că Memorandumului va constitui un semnal pozitiv în procesul de aderare la UCTE. Potrivit lui, în prezent  Moldova se află la etapa elaborării studiului de fezabilitate pentru aderarea la UCTE.

Aderarea Moldovei la Comunitatea Energetică constituie una din priorităţile Strategiei energetice a ţării. Moldova a participat activ la lucrările Comunităţii energetice în calitate de observator începând cu noiembrie 2006, iar la 15 iulie 2008 s-a decis negocierea privind aderarea la CE. În calitate de membru al Comunităţii Energetice, Moldova va trebui să achite 3-4 mii euro anual, car vor fi achitate începând cu următorul an bugetar după accederea la Comunitate.

 

cuvinte-cheie: energetic | gaze

Comentarii (5)

 

Related news

Sus