Trimite e-mail | Printeaza
Politic
29.04.2009

Polonia susţine flexibilizarea politicii vizelor UE pentru R.Moldova, spune Sikorski

Situaţia din Republica Moldova demonstrează nevoia pentru Parteneriatul Estic, iar cu cât UE va flexibiliza mai repede politica vizelor, cu atât mai puţin va fi nevoie de acordarea cetăţeniei române pentru moldoveni, a declarat pentru NewsIn ministrul de Externe polonez Radoslaw Sikorski, transmite NewsIn.

Aflat la o conferinţă despre Parteneriatul Estic în avanpremiera congresului Partidului Popular European ce are loc miercuri la Varşovia, Sikorski a pledat pentru o mai mare implicare a UE în vecinătatea estică.

Întrebat cum vede anunţul României că va simplifica procedura de redobândire a cetăţeniei române pentru moldoveni, Sikorski a răspuns că despre această chestiune s-a discutat luni la reuniunea miniştrilor de Externe UE.

"Am discutat această chestiune la CAGRE, luni, şi, după cum spuneam, situaţia din Moldova este încă un argument pentru Partneriatul Estic. Lumea e frustrată că este atât de greu să călătorească în Europa şi cred că ar trebui să avem o politică a vizelor mult mai flexibilă. Cu cât mai flexibilă va fi politica vizelor, cu atât mai puţin va fi nevoie de asemenea lucruri (cetăţenia română - n.r.). Polonia a fost mutată 300 kilometri către Vest după al doilea Război Mondial, aşa că aceste probleme ne sunt familiare", a mai spus ministrul polonez.

În discursul susţinut la conferinţă, Sikorski a subliniat că Polonia a fost nevoită să impună vize Ucrainei şi Belarusului pentru a putea adera la zona Schengen, întrebându-se dacă acest "zid al vizelor" ridicat de UE la graniţa estică este util.

Parteneriatul Estic ce va fi lansat oficial săptămâna viitoare la un summit organizat la Praga va avea însă şi o componentă care să ajute cele şase ţări - Belarus, Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Azerbaijan şi Armenia în gestionarea frontierelor, demarcarea graniţelor şi training pentru poliţia de frontieră.

Europarlamentarul german Elmar Brok, unul dintre susţinătorii unei politici de vecinătate intensificate cu aceste ţări - ceea ce germanii numesc "politica de vecinătate plus" - a vehiculat chiar ideea ca, în cinci ani, Ucraina să fie pregătită pentru aderarea la zona Schengen, chiar şi fără a fi stat membru, la fel cum şi Norvegia face parte din zona de liberă circulaţie fără a fi membră UE.

În viziunea politicianului creştin-democrat, Parteneriatul Estic va putea pregăti ţările pentru o ulterioară decizie a UE privind extinderea în acest spaţiu. "Acum aceste ţări nu sunt pregătite pentru a fi ţări candidate şi nici UE nu mai are acum capacitate de absorbţie. Dar tocmai de aceea trebuie să ne implementăm cât mai repede posibil Parteneriatul Estic, pentru aduce ţările la un nivel compatibil cu UE - interconectarea reţelelor de transport şi energie, adoptarea aquis-ului comunitar, întărirea statului de drept şi a economiei de piaţă - astfel încât în 10-15 ani ele să poată adera repede dacă se ia această decizie", a explicat Brok.
 

cuvinte-cheie: vize

Comentarii (0)

 

Related news

Sus