Trimite e-mail | Printeaza
Politic
29.04.2009

UE constată încălcări grave ale drepturilor omului după 7 aprilie

O delegaţie a Parlamentului European consideră că Uniunea Europeană trebuie să fie mai exigentă cu Republica Moldova, unde au avut loc „încălcări grave” ale drepturilor omului după protestele antiguvernamentale violente de pe 7 aprilie.

La finalul unei vizite de documentare la Chişinău, europarlamentarii au declarat că protestatarii au fost supuşi unor „acte oribile de violenţă” în arestul poliţiei.

Şefa delegaţiei Marianne Mikko a spus că, după cinci ani în care a urmărit situaţia din Moldova, are impresia că autorităţile moldovene consideră că Uniunea Europeană ar fi naivă. “După toate întâlnirile pe care le-am avut în ultimii 5 ani, am observat ca autorităţile moldovene cred ca Europa este naivă, nu este aşa. Tot ce este scris pe hârtie arată bine, însă în realitate lucrurile stau cu totul diferit”, a spsu Mikko.

Co-preşedinta comitetului parlamentar de cooperare cu Moldova a adăugat că Uniunea Europeană oferă sume de bani importante Moldovei şi a sugerat că pe viitor ar trebui să impună autorităţilor moldovene mai multe condiţii în schimbul ajutoarelor financiare.

De asemenea,  Marianne Mikko, a spus că, că deşi a solicitat o întrevedere cu şeful statului, acesta a refuzat, pe motiv că nu dispune de timp:  “Am cerut să avem o întevedere cu preşedintele Vladimir Voronin. Nu ne-am întâlnit, se pare că nu a avut timp pentru noi”.

Oficialul european a declarat însă, că  în această perioadă cât s-a aflat la Chişinău, s-a întâlnit cu mai mulţi oficiali ai Guvernului, cu liderii celor trei partide de opoziţie, precum şi cu reprezentanţi ai forţelor de ordine, ai organelor de drept şi cu circa 80 de persoane care au avut de suferit după protestele din 7 aprilie.

Eurodeputata Anne Isler Beguin (grupul Verzilor) a declarat că "dacă în Franţa ar fi avut loc astfel de acţiuni de agresare şi maltratare a tinerilor, a doua zi ministrul de interne ar fi fost dat afară. În mod normal acest lucru ar fi trebuit să se întâmple şi în R.Moldova", a completat europarlamentarul.

cuvinte-cheie: delegatie | incalcari

Comentarii (0)

 

Related news

Sus