România şi Rusia, două ţări care joacă un rol important în reglarea conflictului transnistrean, au fiecare puterea de a bloca soluţiile contrare intereselor lor, dar niciuna nu are puterea de a impune o rezolvare pe cont propriu, se arată într-un studiu al Centrului pentru Politici Europene.
Centrul pentru Politici Europene (EPC) a publicat studiul "După Georgia: rezolvarea conflictelor în cadrul Politicii Estice de Vecinătate a UE", în care se analizează evoluţiile în cele patru principale conflicte îngheţate: Osetia de Sud, Abhazia, Transnistria şi Nagorno-Karabach. "În afară de Uniunea Europeană, există o serie de actori care au jucat un rol în cele patru conflicte din regiune de la începutul anilor 1990. Aceştia sunt organizaţiile internaţionale - precum Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi ONU - şi un număr de state, printre care Rusia, SUA, România, Iran şi Turcia. Toate aceste ţări sunt actori importanţi pentru rezolvarea conflictului. Chiar dacă au fiecare individual puterea de a bloca soluţiile percepute ca fiind contrare propriilor interese, niciuna nu poate impune o soluţie pe cont propriu", se arată în studiul EPC.
Documentul recomandă, printre altele, ca UE să dezvolte o strategie comună pentru toate statele membre şi pentru toate instituţiile în privinţa interacţiunii cu Rusia pentru a rezolva acest conflict. De asemenea, în studiu se arată că UE trebuie să îşi stabilească anumite posibilităţi de ieşire din cadrul proceselor de negociere, dacă progresul spre succes devine imposibil sau dacă preţul pentru obţinerea succesului depăşeşte beneficiile.
Detaliind cazul transnistrean, analiza arată că, de la proclamarea independenţei, la 2 septembrie 1990, negocierile privind rezolvarea conflictului au fost adesea blocate. Părţile nu au reuşit să ajungă la un acord şi nici eforturile internaţionale nu au reuşit să obţină un succes. Oricare dintre propunerile de până acum, inclusiv "Planul Kozak" din 2003 (şi variantele ulterioare) sau "Planul Iuşcenko" din 2005, au fost întâmpinate cu un veto din partea uneia dintre părţi.
Studiul atrage atenţia că relaţiile dintre România şi R. Moldova au influenţă şi asupra negocierilor pentru rezolvarea conflictului îngheţat. "Relaţiile dintre R. Moldova şi România, vecinul său, s-au răcit, de asemenea, în ultimii ani, întrucât Chişinăul acuză Bucureştiul că subminează identitatea naţională statală a R. Moldova insistând că limba oficială a R. Moldova ar fi limba română, nu limba moldovenească. Această dispută prelungită legată de limbă este exacerbată de problema paşapoartelor, întrucât România oferă paşapoarte cetăţenilor moldoveni care care caută oportunităţi economice mai bune. Cele două probleme au condus la îngrijorări legate de faptul că România ar încerca să îşi extindă influenţa în R. Moldova, în ciuda faptului că Bucureştiul insistă că încearcă numai să îşi consolideze relaţiile cu R. Moldova pentru a o sprijini în vederea integrării în UE", evidenţiază documentul citat.
În plus, se arată în studiu, Moscova caută să ţină R. Moldova şi Ucraina în sfera sa de influenţă şi să prevină ambele ţări de la a adera la NATO, având în vedere preocupările legate de faptul că, după ce România şi Bulgaria au devenit membre NATO, Rusia îşi pierde preponderenţa militară în Marea Neagră. Dacă R. Moldova şi Ucraina ar adera la NATO, Rusia ar trebui să îşi mute toate forţele navale localizate momentan în oraşul ucrainean Sevastopol către ţărmurile sale mult mai reduse de la Marea Neagră. În plus, la fel ca şi în Georgia, Rusia îşi menţine influenţa în rândul populaţiei de origine rusă din Ucraina, Moscova susţinând că are dreptul legitim de a-şi apăra "proprii cetăţeni" acolo unde este necesar, explică documentul.
În ceea ce priveşte Rusia, documentul arată că Moscova a încercat să îşi folosească influenţa asupra Transnistriei pentru a schimba "abordarea încăpăţânată" a acesteia faţă de negocieri. După ce R. Moldova s-a angajat să rămână neutră şi să nu adere la NATO, Rusia a văzut ca fiind posibil să îşi consolideze interesul în acea ţară şi în regiune tocmai prin negocierea unei soluţii pentru conflict. "Moscova a acţionat ca mediator neoficial între cele două părţi şi a colaborat cu reprezentantul special al UE pentru R. Moldova, care a avut de asemenea un rol semnificativ şi pozitiv în rolul de mediator", constată studiul.
Aceste eforturi au dus la apropierea relaţiilor între guvernul moldovean şi Tiraspol, un exemplu în acest sens fiind întâlnirea de la 11 aprilie 2008 dintre preşedintele Vladimir Voronin şi Igor Smirnov, scrie EPC. În timpul întâlnirii, Voronin spera să poată discuta despre măsurile de sporire a încrederii propuse de el pentru domeniul socio-economic şi cel al delimitărilor şi să continue discuţiile în cadrul a opt grupuri de lucru. Pe de altă parte, Smirnov a venit cu propriul său plan pentru un acord de cooperare şi prietenie şi a cerut ca R. Moldova să trateze Transnistria ca partener egal, deci ca entitate suverană. Având în vedere că R. Moldova a refuzat acest lucru, negocierile bilaterale au intrat din nou în hibernare până la începerea conflictului ruso-georgian.
După războiul din Georgia, Rusia a simţit nevoia să demonstreze că este capabilă să rezolve conflictele îngheţate din apropierea sa într-o manieră pacifistă. Preşedintele Medvedev a decis să face presiuni suplimentare asupra preşedintelui Smirnov pentru a relua negocierile, promiţând susţinere economică pentru Transnistria.
În ciuda eforturilor internaţionale, cele două părţi par ireconciliabile în privinţa statutului Transnistriei şi a măsurilor propuse de Voronin, mai scrie EPC. Aşa cum stau lucrurile, R. Moldova este pregătită să acorde Transnistriei o amplă autonomie, dacă respectă suveranitatea şi integritatea teritorială a ţării. De asemenea, cere ca Transnistria să se demilitarizeze şi ca trupele străine să-i părăsească teritoriul pentru a-i consolida neutralitatea şi doreşte democratizarea conducerii transnistrene, recunoaşterea dreptului proprietăţii şi respectarea drepturilor omului.
În privinţa votului din 5 aprilie şi a evenimentelor postelectorale, analiza arată că scrutinul "a fost un test important pentru viitorul relaţiilor UE-R. Moldova", blocul european insistând că modul în care R. Moldova se va comporta va constitui criteriul pentru dezvoltarea unui parteneriat consolidat. Având în vedere recentele evenimente, această evoluţie poate fi ameninţată.
Studiul EPC consideră că Rusia este, de departe, cel mai important actor în toate aceste conflicte îngheţate, iar agrearea unui acord paşnic va depinde cu siguranţă, într-o mare măsură, de recunoaşterea şi respectarea intereselor acesteia. "Într-adevăr, Rusia joacă un rol paradoxal, având în vedere că este şi parte a problemei şi a soluţiei în fiecare caz. Rusia de astăzi este încrezătoare în sine şi hotărâtă, fiind convinsă de faptul că Vestul încearcă să îi exploateze slăbiciunile după colapsul fostei Uniuni Sovietice şi este determinată să menţină o influenţă puternică în tot spaţiul vecinătăţii estice a UE. Este evident că Rusia încearcă să elimine SUA din structura de securitate europeană şi încearcă să renegocieze acorduri pentru a evita unele angajamente luate, două exemple în acest fiind Tratatul privind Forţele Armate Covenţionale din Europa (CFE) şi iniţiativa pentru securitate paneuropeană a lui Medevedev.
Analiza mai subliniează că sistemul politic transnistrean este dominat de preşedintele Smirnov, care ţine Parlamentul, sistemul judicar şi autorităţile locale sub control strict. Executivul condus de Smirnov îşi foloseşte puterea politică pentru a controla industria transnistreană, care constă în principal din producţia de oţel greu. Fabrica de oţel Ribnitsa este cea mai importantă, asigurând 60% dintre toate exporturile legale ale ţării şi aproape jumate din impozite. profituri considerabile vin şi din exporturi, mulţumită legăturilor comerciale cu Rusia, Ucraina şi chiar R. Moldova. Mai mult, autorităţile transnistrene au transformat în mod deliberat teritoriul într-un paradis pentru traficanţi cu fiinţe umane, droguri, arme şi alte produse.
"În ciuda caracterului său nedemocratic şi a controlului strict asupra economiei, conducerea transnistreană a câştigat legitimitate în rândul populaţiei, fapt explicabil prin convingerea că situaţia nu este cu nimic mai proastă ca în R. Moldova, o ţară cu o structura statală fragilă, cu performanţe economice slabe şi cu o populaţie tânără care preferă să emigreze", scrie EPC.
Studiul conchide că UE are nevoie de o strategie pentru rezolvarea şi prevenirea conlictelor din vecinătatea estică, o strategie coerentă şi comprehensivă, pe care toate instituţiile europene şi toate statele membre să o accepte şi care să fie integrată şi promovată în toate aspectele politicii de relaţii externe. De asemenea, aceasta trebuie să fie implementată eficient în relaţiile bilaterale cu ţările respective şi în dialogul dintre UE şi alţi actori din cadrul conflictului. În acest sens, studiul recomandă ca UE să îşi definească mai bine interesele în vecinătatea estică, să dezvolte o strategie comună pentru toate statele membre şi pentru toate instituţiile în privinţa interacţiunii cu Rusia, pentru a rezolva aceste conflicte, şi să evalueze capacitatea UE privind prevenirea conflictelor şi negocierea eficientă.
Totodată, potrivit experţilor, UE trebuie să determine actorii relevanţi şi să facă eforturi pentru cearea unor coaliţii spre rezolvara conflictelor. Strategia pentru fiecare conflict în parte trebuie să includă atât stimulente, cât şi sancţiuni, se arată în document. Pentru UE este important să stabilească şi anumite posibilităţi de ieşire din cadrul procesului de negociere, dacă progresul spre succes devine imposibil sau în cazul în care costurile pentru succes depăşesc beneficiile. NEWSIN
