Trimite e-mail | Printeaza
Sanatate
12.05.2009

Până la finele anului, preţurile la medicamente ar putea creşte cu 20%

Oficialii din domeniu spun că vor încerca să evite un astfel de scenariu, dar va fi dificil. În ultimele 4 luni în Moldova produsele farmaceutice s-au scumpit deja mai mult decât într-un an întreg. Potrivit experților, dacă nu vor fi luate măsuri urgente, până la sfârşitul anului preţurile ar putea crește cu 20%.

Potrivit PRO TV, explicaţia e simplă - piaţa farmaceutică din Moldova depinde în proporţie de 90% de producătorii străini care, la rândul lor, au mărit preţurile.

Mai mult, până la sfârşitul anului ne-am putea pomeni şi cu o criză de medicamente, susţin responsabilii din domeniu. Importurile au scăzut deja cu aproape o treime, iar unele produse, în special cele mai scumpe, au început să dispară din farmacii.

Şi vânzările de medicamente au scăzut cu 20% de la începutul anului, din cauza că puterea de cumpărare a pacienților este mai mică.

Directorul interimar al Agenţiei Medicamentului, Vladimir Safta, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că moldovenii “nu mai au aceeaşi putere de cumpărare, iar preţurile la medicamente sunt într-o continuă creştere”.

“Preţurile sunt majorate de către producătorii străini, care abia se menţin, din cauza crizei, şi nu le putem influenţa”, a explicat Safta.

Safta nu a putut spune ce va intreprinde Agenţia Medicamentului pentru a diminua efectele crizei economice asupra acestei ramuri şi nici cum va ajuta persoanele grav bolnave sa-şi poata procura medicamentele necesare.

Totodată, Agenţia Medicamentului impreună cu Ministerul Sănătăţii au lansat campania “Promovarea utilizării raţionale a medicamentelor”, care va dura până la 7 iunie. Pe durata campaniei, vor fi intensificate controalele în farmacii, pentru a verifica respectarea normelor de livrare a medicamentelor în baza reţetei.

În Moldova sunt înregistrate peste 5 mii de farmacii, dintre care activează numai 800.

cuvinte-cheie: medicamente | preturi | farmacii

Comentarii (0)

 

Related news

Sus