Comisia specială de desfăşurare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova adus la cunoştinţa opiniei publice că propunerile de înaintare a candidaţilor pentru funcţia de Preşedinte al republicii pot fi prezentate, în temeiul articolului 78 din Constituţia Republicii Moldova şi articolului 5 din Legea cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, până la data de 14 mai 2009, orele 24.00 pe adresa: mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 162, biroul 920.
Candidatura pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova poate fi propusă de către:
- persoana care îşi înaintează propria candidatură susţinută de cel puţin 15 deputaţi, - de către un grup de cel puţin 15 deputaţi.
Propunerea candidaturii pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, semnată de toţi deputaţii care o susţin, va fi prezentată comisiei speciale cel tîrziu cu 5 zile înainte de ziua alegerilor şi va fi însoţită de următoarele documente:
- consimţămîntul scris al candidatului şi certificatul lui de sănătate, eliberat de instituţia medicală abilitată;
- declaraţia despre toate veniturile candidatului din anii 2008-2009;
- datele biografice ale candidatului (curriculum vitae).
Propunerea candidaturii însoţită de toate actele necesare se prezintă pentru verificare Comisiei speciale de către candidat şi/sau un deputat din grup de deputaţi care au semnat-o. Tel. de contact: 23 44 30.
Menţionăm că la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova poate candida orice persoană care are mai mult de 40 de ani, a trăit cel puţin 10 ani în Moldova, deţine cetăţenie moldovenească şi cunoaşte limba de stat.