Volumul transferurilor băneşti în Moldova de la persoanele fizice care muncesc peste hotare prin intermediul băncilor comerciale în ianuarie-martie 2009 a constituit 227,08 mil. dolari SUA, micşorându-se faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008 cu 93,59 mil. dolari SUA (29,2%).
În acelaşi timp, 181,46 mil. dolari SUA sau 80% din volumul total al transferurilor în trimestrul I al anului 2009 au fost efectuate prin intermediul sistemelor de transfer bănesc rapid. În ianuarie-martie 2008 acest indice a constituit 261,56 mil. dolari SUA (81,6%).
Reamintim că în 2008 volumul transferurilor băneşti în Moldova de la persoanele fizice care muncesc peste hotare prin intermediul băncilor comerciale a constituit 1 mlrd. 660,06 mil. dolari SUA, majorându-se faţă de anul precedent cu 36,3%.