Criza economică ar putea fi o şansă pentru rezolvarea conflictului transnistrian” este de părere Louis O'Neill, directorul misiunii OSCE in Moldova între 2006 şi 2008. "Acum că ambele părţi suferă efectele crizei, poate că vor fi mai dispuse la dialog, poate că vor căuta soluţii commune care să servească interesele locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului”, a declarat O'Neill pentru Radio Europa Liberă.
Ambasadorul O'Neiil apreciează că problema transnistriană ar putea fi rezolvată mai simplu şi rapid decât restul conflictelor îngheţate. În acest context, de mare ajutor este şi hotărîrea Statelor Unite si Rusiei de a relansa dialogul bilateral.
“Moldova,” este de părere fostul şef al misiunii OSCE la Chişinău, “va avea mereu relaţii şi cu vestul, şi cu estul”. ”Este istoric determinat. Mai ales ca Transnistria este recunoscută internaţional drept parte integrantă din Moldova. În acest context, orice relaţie este importanta, aşa si Parteneriatul Estic”.
Dar nu se vor face progrese în absenţa reformelor interne – considerate de O'Neill drept ingredientul essential pentru orice soluţie. "Este vorba de lupta împotriva coruptiei, de întărirea domniei legii, de mai multă transparenţă, libertatea presei, drepturile omului – or aceste reforme cer timp. Şi Parteneriatul Estic ar putea împinge lucrurile înainte”.
În opinia lui Louis O'Neill, Candidatura Zinaidei Greceanâi la preşedintia Moldovei este comentată pozitiv de fostul şef al misiunii OSCE la Chişinău, Louis O'Neill care o consideră o persoană extrem de capabilă şi onestă şi o foarte bună expertă în economie – expertiză de care Moldova ar avea nevoie în aceste timpuri. "Dar trebuie şi voinţă politică pentru a face reformele interne “ – ţine să reamintească Louis O'Neill, în interviul acordat Europei Libere.
Următoarele zile şi săptămâni sunt cruciale, apreciază O'Neill, pentru că în acest moment este greu de văzut cum ar putea fi reconciliată majoritatea comunistă cu opoziţia, care deţine votul decisiv în parlament. ”Şi este important ca viitorul preşedinte să aibă legitimitate, ceea ce implică voturi din ambele tabere”, a mai spus O'Neill.