Trimite e-mail | Printeaza
Economie
25.05.2009

Natan Garştea: Cei mai afectați sunt deponenții băncilor insolvabile

Situaţia pe piaţa bancară din Moldova devine acum din ce în ce mai incertă. În sistemul bancar se fac simţite efectele crizei. Un prim semnal l-au oferit facturile pentru serviciile comunale, în care consumatorii sunt avertizaţi să nu mai facă plăţi la Investprivatbank. Asta pe motiv că banca ar fi rămas fără lichidităţi. Deşi nu se vorbeşte deschis, unii experţi în domeniu spun că în situaţia Investiprivatbankului ar mai fi alte cîteva bănci mici din Republica Moldova.

Despre situaţţia din sistemul bancar moldovenesc în interviul cu Natan Garştea, directorul Agenţiei de raiting şi estimare “Estimator VM” la Europa Liberă.

Europa Liberă: D-le Garstea, exista azi pericolul real al prabusirii vreunii banci in Republica Moldova?

Natan Garștea: Eu cred ca datorita crizei cateva banci s-au pomenit intr-o situatie destul de grea si asta in primul rand este legat de situatia din sectorul real. Activitatea de baza a bancilor este totusi creditarea si, in functie de ceea in ce feluri de companii au fost indreptate creditele, unele banci au acum probleme. E vorba de domeniul constructiilor, e vorba de domeniul transporturilor, acestea sunt cele mai afectate. Si bancile care au efectuat mai multe creditati in domeniul imobiliar la momentul dat au probleme.

Europa Liberă: Dar de ce evita autoritatile sa abordeze acest subiect? Nu ne-am putea pomeni, ca si in cazul crizei economice, cu niste constatari post factum?

Natan Garștea: Sectorul bancar e un sector foarte sensibil la informatia publica. Daca autoritatile vor anunta falientul unei banci, imediat toata lumea, deponentii acestei banci, vor solicita retragerea banilor si, atunci, banca chiar va da faliment. Cred ca anume din aceasta cauza si Banca Nationala si alte autoritati sunt mai discrete si, probabil, cauta solutii si pe alte cai. Fiindca ar mai fi niste solutii …

Europa Liberă: Dar despre ce solutii e totusi vorba? Nu e timpul sa se intervina, chiar si din partea Bancii Nationale?

Natan Garștea: Din cate imi dau seama, poate ar fi posibila o interventie a Bancii Nationale cu o creditare a bancii si preluarea ulterioara a activelor acestei banci. Dar in portofoliul de credite, Banca Naionala oricum este limitata de statutul sau juridic, de posibilitatile ei de interventie. Pana la urma, nu poate statul sa achite datoriile unei banci comerciale, care este un agent privat.

Europa Liberă: Si atunci cum poate s-o ajute? Cum poate sa ajute, de exemplu, Investprivatbank sa nu ajunga la faliment?

Natan Garștea: Eventual s-ar putea acorda niste credite, dar nu stiu exact care sunt limitele si procedurile interne ale Bancii Nationale. Pentru ca dupa lichidarea activelor bancii sa se recupereze aceste credite. Insa pentru Banca Nationala indreptatea acestor credite spre o banca in stare de insolvabilitate este desigur o cheltuiala de bani pentru o perioada destul de lunga de timp, pentru ca aceste credite vor fi restituite in 4-5 ani poate.

Europa Liberă: D-le Garstea, daca ar fi sa admitem cel mai pesimist scenariu, in care una sau mai multe banci falimenteaza, cum va afecta asta economia Moldovei per ansamblu si cetateanul de rand in particular?

Natan Garștea: Cei mai afectati vor fi pana la urma deponentii bancilor care se vor pomeni in stare de insolvabiliate. Pentru ca, daca e sa vorbim de economia tarii per ansamblu, vor exista un sir de companii care au primit credite de la banca si, din cauza procedurii de insolvabilitate, poate li se prelungi chiar perioada in care vor dispune de acesti bani. Desi, companiile care acum nu pot sa restituie creditele sunt si ele intr-o situatie destul de complicata si nu cred vor avea mari beneficii din acest lucru.

Persoanele care au depus bani, depozitul la banca este o investitie si ca si orice alta investitie e riscanta. Inainte de a depune bani la o banca, trebuie sa te interesezi de situatia ei si sa vezi care e structura portofoliului, cum ea investeste banii si cum ii gestioneaza, pentru ca nu doar marimea dobanzii pe care ti-o acorda banca este principalul indicator. Pentru persoanele fizice la noi exista exista fondul de garantare a depozitelor, care a fost creat acum cativa ani si cate putin el creste, dar oricum e un volum foarte mic. Daca nu ma insel astazi din acest fond se garanteaza 6 mii de lei pentru o persoana fizica. Restul sumei urmeaza a fi recuperata deja dupa ce se vor vinde activele bancii, se vor recupera creditele de la banca si aceasta ar dura cativa ani.

Europa Liberă:
Dar ce are, de exemplu, de pierdut un om care n-a avut vreodata in viata lui cont in banca?

Natan Garștea: Pentru acei care nu au careva relatii directe cu aceasta banca, nu vor fi afectati direct. E vorba de situatia generala in economie, ca e destul de grea, ca e criza, insa nu cred ca e cazul sa se spuna ca sunt afectati direct.

Europa Liberă: Ne putem astepta la agravarea situtiei in sistemul bancar?

Natan Garștea: Exista cateva banci care, la moment, din cauza crizei, au o situatie mai precara. Nu m-as aventura sa le numesc care anume au probleme, insa eu cred ca orice persoana interesata poate sa urmareasca putin rezultatele financiare ale bancilor, marimea activelor. Toate aceste informatii sunt publice, orice banca este obligata sa le plaseze pe site-ul sau. Deci orice persoana care ar dori sa se edifice, poate sa o faca de sine statator. Sunt cateva banci care au o situatie mai grea. Eu sper ca vom avea doar un singur caz de insolvabilitate. Poate, cumva, se va evita si acesta, desi e deja putin probabil. Si, ulterior, putin cate putin, daca se va relansa activitatea in economia reala si bancile vor putea sa-si revina. Fiindca, la moment, cateva banci au inregistrat pierderi mari nu pentru ca au avut pierderi reale. Pur si simplu creditele acordate in domeniile afectate de criza – constructii, transporturi, alte cateva domenii – au fost trecute din categoria de credite obisnuite la categoria de credite neperformante, care au un grad mare de probabilitate ca nu vor fi restituite. Ca urmare, bancile au inregistrat pierderi la calcularea acestor credte, ceea ce oricum nu inseamna ca toate aceste credite nu vor fi restituite sau ca banca nu-si va putea recupera deloc banii. Sunt doar niste asteptari destul de atente.

 

cuvinte-cheie: Banca | lichiditati | Investprivatbank

Comentarii (0)

 

Related news

Sus