Preşedintele României Traian, Băsescu este aşteptat pe 5 iunie la Chişinău la summit-ul şefilor de stat şi de Guvern SEECP, care va fi prezidat de preşedintele moldovean în exerciţiu, Vladimir Voronin.
Un oficial al ministerului moldovean de Externe a spus că preşedintele român şi-a confirmat prezenţa la summit-ul ţărilor din Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est. Preşedinţia de la Bucureşti deocamdată nu a făcut nici un anunţ în acest sens.
Şeful Direcţiei Cooperare Regională a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău, Dumitru Ţâra, a declarat mercuri în cadrul unei conferiniţe de presă că “partea româna nu a solicitat, deocamdată, discuţii bilaterale pe marginea relaţiilor tensionate dintre România şi Republica Moldova. “La fel, nici partea moldovenească nu a solicitat asemenea întrevederi”, a precizat Ţâra.
Functionarul nu a exclus insă posibilitatea unor întrevederi bilaterale în cadrul summit-ului.
În urma protestelor anticomuniste violente de pe 7 aprilie la Chişinău, Vladimir Voronin a acuzat România şi personal pe Traian Băsescu de amestec în afacerile interne ale Republicii Moldova. Preşedintele roman a răspuns cu anunţul că va grăbi acordarea cetăţeniei române solicitanţilor moldoveni.