Potrivit Biroului Naţionale de Statistică, în luna aprilie remunerarea medie a unui salariat a fost de 2787,1 lei. Comparativ cu luna aprilie a anului precedent salariul mediu lunar s-a mărit cu 13,2%, iar salariul real - cu 13,5%.
În sfera bugetară salariul mediu a constituit 2448,9 lei (180 euro) şi s-a mărit cu 30,7% faţă de perioada similară a anului trecut. În sectorul real salariul mediu lunar a înregistrat 2985,5 lei
(190 euro) şi a crescut cu 7,7% faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut.
În luna martie remunerarea medie a unui salariat a fost de 2643,7 lei (168,8 euro).
Totodată, în ramurile afectate de criză, salariile medii au scăzut. Astfel, remunerarea în construcţii in ianuarie-aprilie a scăzut cu circa 6,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut - până la o medie de circa 2874 lei (185 euro), în timp ce în industria extractivă salariile s-au comprimat cu 7,8%, până la 2967 lei (189,5 euro).
În transporturi şi comunicaţii salariile au crescut cu 2,4% - până la 3546 lei (227 euro).
Cele mai mari retribuţii le primesc în continuare angajaţii instituţiilor financiare - în medie 5543 lei (350 euro) (în creştere cu 7,2% faţă de ianuarie-aprilie 2008), în timp ce lucrătorii din agricultură au primit cea mai mică leafă - 1257 lei (80 euro) (cu 11,7% mai mult).
În anuarie-aprilie 2009 salariul mediu lunar al unui lucrător din economia naţională a constituit 2619,9 lei şi s-a mărit faţă de perioada similară a anului precedent cu 12,6%. Salariul real în aceiaşi perioadă de timp s-a majorat cu 10,1%. În sfera bugetară salariul mediu a constituit 2269,9 lei şi a crescut faţă de aceiaşi perioada a anului trecut cu 25%, în sectorul real al economiei – 2827,5 lei şi a crescut cu 8,7% faţă de perioada similară a anului precedent.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
28.05.2009În aprilie salariul mediu al moldovenilor a constituit 2 mii 787 lei (178 euro)
Comentarii (0)