Senatul a adoptat marţi, cu 85 de voturi pentru şi şapte împotrivă, OUG 36/2009 care modifică Legea cetăţeniei, astfel că persoanele care au pierdut cetăţenia română şi descendenţii lor până la gradul III să poată cere redobândirea acesteia imediat după obţinerea dreptului de şedere.
Potrivit ordonanţei adoptate de senatori, persoanele care au pierdut cetăţenia română din motive neimputabile lor şi descendenţii acestora până la gradul III pot depune cererea de redobândire sau acordare a cetăţeniei după obţinerea dreptului de şedere, fiind eliminat termenul de 4 ani de la data obţinerii acestui drept, condiţie conţinută în vechea formă a Legii cetăţeniei.
Senatorul PSD Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei de politică externă, a spus că membrii comisiei au adoptat o serie de amendamente care se referă la "creşterea capacităţii administrative de procesare a cererilor". Mai precis, potrivit unuia din amendamentele invocate de senatorul PSD, persoanele care solicită recunoaşterea cetăţeniei (redobândirea) pot depune actele necesare şi la instituţia Prefectului din orice judeţ, respectiv misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României, iar cererile vor fi înaintate comisiei pentru cetăţenie din cadrul ministerului Justiţiei. Corlăţean a spus că acest amendament vine în întâmpinarea dificultăţilor celor care doresc să-şi depună cererea de redobândire a cetăţeniei şi care, din diverse motive, nu pot ajunge în România.
Corlăţean a explicat că legea face şi o reparaţie istorică, în special pentru descendenţii persoanelor care şi-au pierdut abuziv cetăţenia, dar respectă şi criteriile europene. "S-a decis ca acordarea la cerere să rămână prin procedură individuală. Nu este vorba de acordarea cetăţeniei în masă, rămâne şi analiza dosarelor, care este una riguroasă", a explicat el, amintind de îngrijorările din cancelariile din UE despre acordarea cetăţeniei.
Un alt amendament votat în comisie majorează numărul membrilor Comisiei de acordare a cetăţeniei din cadrul ministerului Justiţiei de la opt, cât prevede OUG 36/2009, la 12. "Cererile de cetăţenie se procesau într-un ritm destul de lent. Ordonanţa Guvernului şi amendamentele pe care noi le formulăm în Parlament doresc tocmai accelerarea ritmului în care sunt procesate aceste cereri ", a mai afirmat senatorul PSD, adăugând că procesul poate fi accelerat şi printr-o activitate permanentă a comisiei.
De asemenea, noua formă a Legii propusă prin ordonanţă prevede că preşedintele Comisiei pentru cetăţenie poate cere, de la orice autoritate, relaţii cu privire la îndeplinirea condiţiilor privind loialitatea faţă de statul român şi lipsa condamnărilor, impuse solicitantului. Nu în ultimul rând, legea a fost modificată astfel încât termenul de verificare a condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române a fost redus de la minimum şase luni la maximum cinci luni de la data înregistrării cererii, iar interviul prin care se făcea dovada cunoaşterii limbii române a fost eliminat în cazul redobândirii cetăţeniei.
Senatul a fost primă cameră sesizată, decizia finală urmând a fi luată de Camera Deputaţilor.
Preşedintele Traian Băsescu a solicitat pe 14 aprilie, Guvernului, într-un discurs din Parlament, să adopte în regim de urgenţă modificarea Legii cetăţeniei, astfel încât să se faciliteze procesul de redobândire a cetăţeniei române de către românii din Republica Moldova care şi-au pierdut-o în mod abuziv. "Constat însă că procesul birocratic prevăzut de această lege limitează drastic numărul persoanelor care beneficiază în mod real de ea. Am solicitat Guvernului să adopte, în regim de urgenţă, modificarea Legii cetăţeniei, astfel încât să putem facilita şi urgenta procesul de redobândire a cetăţeniei de către cei care şi-au pierdut-o abuziv şi de către familiile acestora până la gradul trei", a spus Băsescu.
Guvernul a modificat apoi Legea cetăţeniei, prin OUG.
Sursa: NewsIn