Trimite e-mail | Printeaza
Economie
11.06.2009

Fără aplicarea recomandărilor FMI viitorul guvern nu va avea bani în buget

În lipsa unui plan anticriză, constată analistul Alexandru Oprunenco de la Expert Group, guvernul moldovean ar trebui acum să iasă din propria capcană, în care ar fi căzut voluntar înaintea scrutinului din 5 aprilie, prin acţiuni populiste de majorări salariale şi de pensii. La moment, spune expertul, soluţia cea mai eficientă ar fi aplicarea cât mai urgentă a recomandărilor FMI.

”Dacă nu se va face acest lucru, atunci noul guvern după alegerile anticipate nu va avea bani în general în buget. Deja guvernul simte deficitul de surse financiare pentru a acoperi necesităţile imediate, nemaivorbind de investiţii publice, etc. România,Letonia , Ungaria şi alte ţări afectate de criză au început negocierile cu FMI încă în anul trecut şi respectiv au obţinut fonduri necesare pentru a menţine stabilitatea macroeconomică", sus'ine Oprunenco.

Analistul Alexandru Tanas se arată convins că Guvernul ar trebui totuşi să ia în serios constatările FMI, care semnaleză scăderea investiţiilor străine directe, a exportului şi remitenţelor. „Nu există altă soluţie decît rectificarea bugetară. Acest buget acum este ireal. Administraţiile locale se arată nemulţumite că nu primesc 20 la sută din banii prevăzuţi în buget, dar acest buget nu a fost gîndit pentru o perioadă de criză. Deaceea ar trebui să renunţăm la lucrurile ireale. Nu există surse de finanţare suplimentare, nu are acum guvernul de unde să ia bani. Chiar dacă am fi avut un Parlament şi un Guvern nu cred că situaţia ar fi fost mai bună", a declarat Tănase pentru Europa LIberă.

Întrebat dacă investiţiile străine ar putea fi colacul de salvare pentru economia Moldovei, fără sprijin financiar din partea FMI, directorul executiv al Asociaţiei Investitorilor Străini din Moldova Dinu Armaşu a răspuns că "acum sigur că dorinţa investitorilor de a veni în Moldova este mai mult mică, chiar comparativ şi cu un an în urmă". "Sunt probleme de rezolvat la ei acasă pentru a-şi menţine, a-şi salva afacerile în condiţii de criză şi nicidecum nu va fi stabilită ca prioritate penetrarea unor pieţe noi, mai ales în situaţii de recesiune aşa cum este Moldova. Se vor căuta alte pieţe din state în care deja s-a stopat recesiunea sau care au o creştere economică mică dar stabilă. Pe cînd Moldova va trebui să mai aştepte investiţiile.”, a spsu Armaşu.

Dinu Armaşu crede că ar exista alte surse de alternativă: ”care ar putea să se găsească şi în contactele directe cu alte state"." A fost sugerat deja poate contractarea unor credite de la China sau Rusia, dar nu ar trebui uitate şi ţările din comunitatea europeană. Avantajul ar fi că aceste împrumuturi ar avea o destinaţie foarte clară probabil investiţională. În acest caz s-ar putea vorbi de o relansare, pe cînd FMI oferă mai mult sprijin pentru Banca Naţională., pentru menţinerea unei stabilităţi bancare la nivel macroeconomic. Dar recomandările FMI pentru RM ar trebui luate în conisderare, întrucît într-adevăr ar trebui conservate cheltuielile cu menire socială, deşi sunt măsuri nepopuliste. Nu avem alte surse de echilibrare a cheltuielilor şi a veniturilor. Deci, în condiţiile în care consumul se reduce, iar noi totuşi suntem o economie orientată spre consum, se reduc şi veniturile la buget din acelaşi TVA. Şi atunci nu au cum să crească aceste venituri şi rămîne doar diminuarea cheltuielilor.”, a mai spus Armaşu

Experţii independenţi consideră că economia Moldovei şi-ar putea reveni prin măsuri anticriză ce ar prevedea, între altele, un buget auster cu cheltuieli orientate spre investiţii, crearea unui mediu favorabil de concurenţă şi neamestecul puterii în afaceri.

cuvinte-cheie: FMI | criza

Comentarii (0)

 

Related news

Sus