"La noi criza a inceput din faza crizei economiei reale. S-a parut ca noi nu facem parte din criza financiara, ceea ce nu este adevarat. Sectorul financiar-bancar nu era in stare sa crediteze economia reala de mai multi ani, de inaintea crizei, deci noi am fost deja in criza financiara destul de profund, dupa parerea mea", a opinat Tatiana Lariusin, expert la Institutul pentru Dezvoltare si Initiative Sociale "Viitorul" în cadrul emisiunii Punct şi de la capăt a postului Europa Liberă.
Expertul de la IDIS Viitorul a spus că un singur finantator extern, destul de puternic, sint remitentele care au accelerat cresterea consumului si cresterea economica. Pe baza aceasta s-au ridicat acele segmente ale sectorului real care deserveau consumul final si astea au fost prioritatile politicilor de guvernare.
"Cind consumul final face 90-95 la suta de crestere a PIB-ului, deci orice schimbari in comportamentul consumatorilor conteaza mult. Este foarte greu de gestionat comportamentul consumatorilor. Ar fi mult mai util de a primi masuri care duc la cresterea credibilitatii sau cresterea simtului de perspectiva mai pozitiva. Asta inseamna cel putin ca sa nu se mai spuna minciuni... ”, considerăă Tatiana Lariusin.
La rândul său, directorul executiv al centrului analitic Expert-Grup Valeriu Prohnitchi a mentionat ca este necesara eliminarea barierilor la export, precum interdictia exportului de grau si autorizatiile pentru exportul strugurilor. De asemenea, potrivit lui, pentru stimularea consumului urmeaza a fi ieftinite importurile.
„Evident, dar daca ieftinim importurile, iar ieftinirea acestor importuri poate fi realizata prin reducerea costurilor oficiale sau neoficiale pentru import, atunci evident ca pretul in scadere va favoriza consumul. Spre exemplu, produsele electrocasnice care sint importate in Moldova, care respecta toate standardele tehnice adoptate de Uniunea Europeana, in Republica Moldova, suplimentar, inca trebuie atestate din punct de vedere al securitatii industriale si nu cred ca standardele noastre de securitate energetica sau industriala sint atit de avansate, incit ar trebui sa ignoram cele europene si sa adoptam propriu nostru set de standarde. Problema este ca pe asemenea tipuri de constringeri, contradictii, sa ma iertati, paraziteaza o armata intreaga de oameni”, a spus Prohnitchi.
Referindu-se la posibilitatea de contractare a creditelor din Rusia sau China, Valeri Prohnitchi a spus ca acest lucru s-ar putea face foarte usor, insa aceasta ar insemna schimbarea vectorului politic extern.
"Moldova este un client usor de digerat si pentru China si pentru Rusia. Costul unor programe investitionale, pe care si le doreste Guvernul de la Chisinau, nu este in esenta atit de mare pentru ambele tari care au suficiente rezerve valutare. Rusia, acum, este pe o noua traiectorie de crestere din cauza scumpirii, tot mai evidente, a hidrocarburilor, China a stiut sa gestioneze destul de intelept criza. In principiu, acest lucru este posibil, evident ca aceasta va insemna pentru Moldova schimbarea radicala a vectorului de politica externa”,a mentionat Prohnitchi.
La randul sau, Tatiana Lariusin a remarcat ca situatia cind domina interese de grup ne pune sa platim greselile politicii eronate. "Rusia are un interes foarte bine formulat si are curaj si perseverenta si putere, folosindu-se mai mult de instrumente, inclusiv de politica externa. Ar fi foarte trist daca, iarasi, moldovenii vor fi aceia care o sa plateasca doua miliarde, datoriile transnistrene, de exemplu. In situatia in care criza a fost, daca nu artificial, aproape ca constient aprofundata, pentru a schimba vectorul gravitatiei pe care in Moldova, sau o parte din elitele Moldovei, o vad mai departe. Egoismul elitelor care tot incearca sa mentina la putere, poarta, tot mai mult, un accent amoral”, a mai spus Tatiana Lariusin.