Trimite e-mail | Printeaza
Politic
18.06.2009

Alegerile corecte în R. Moldova ar demonstra angajamentul pentru reformă şi democraţie - oficial SUA

Alegerile corecte în R. Moldova ar demonstra angajamentul pentru reformă şi democraţie - oficial SUA

Philip H. Gordon, asistent al secretarului de stat american pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice din Departamentul de Stat, a declarat că SUA vor cere Chişinăului ca alegerile anticipate să fie corecte şi transparente, fapt ce ar demonstra angajamentele democratice şi pentru reformă ale ţării, potrivit NewsIn.

Philip H. Gordon, asistent al secretarului de stat american pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice, a susţinut un discurs privind "Consolidarea Alianţei Transatlantice: Privire de ansamblu asupra Politicilor administraţiei Obama în Europa" în faţa subcomisiei pentru Europa a Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA.

Oficialul american nu aminteşte de România în discursul său de 10 pagini, dar face o serie de referiri interesante la R. Moldova, Rusia sau Europa de Est, în general.

În ceea ce priveşte R.Moldova, Gordon atrage atenţie că ţara a "trezit recent preocupări" şi că vor avea loc alegeri anticipate, după ce Parlamentul a eşuat în a alege un preşedinte. "Vom cere ferm Guvernului moldovean să desfăşoare alegerile într-un mod corect şi transparent, abordând cu seriozitate preocupările legate de precedentele alegeri parlamentare, inclusiv liste de vot corecte şi o presă liberă şi independentă", susţine oficialul Comisiei pentru afaceri externe.

"Un asemenea comportament ar creşte încrederea în instituţiile democratice ale R. Moldova şi ar demonstra că ţara este pe calea reformelor şi a dezvoltării democratice", atrage atenţia Gordon. Acesta face referire şi la conflictul transnistrean şi spune că SUA vor continua să lucreze pentru negocierea unui acord "care să asigure o Republică Moldova întreagă şi democratică şi retragerea forţelor ruse".

De altfel, secretarul de stat Hillary Clinton i-a cerut lui Vladimir Voronin, într-o scrisoare recentă, ca Guvernul din R.Moldova să analizeze îngrijorările cu privire la desfăşurarea alegerilor şi tratamentul aplicat persoanelor reţinute şi jurnaliştilor după violenţele postelectorale. Şefa diplomaţiei americane a răspuns astfel unui scrisori transmise de Voronin lui Obama în 15 aprilie.

"Apreciez opiniile dumneavoastră cu privire la alegerile din R. Moldova şi consecinţele acestora. Noi condamnăm violenţele care au avut loc în zilele imediat următoare scrutinului parlamentar, fapt pe care Ambasada SUA în Republica Moldova şi Departamentul de Stat l-au declarat public. Credem că Guvernul Republicii Moldova ar trebui să analizeze atât îngrijorările care au apărut cu privire la desfăşurarea alegerilor, cât şi modul în care au fost tratate persoanele reţinute, jurnaliştii şi reprezentanţii societăţii civile în urma violenţelor. O explicaţie completă va consolida încrederea în instituţiile democratice ale Moldovei", se arată în scrisoare.

"Statele Unite ale Americii vor continua să susţină dezvoltarea democraţiei în R. Moldova. Noi apreciem R. Moldova ca pe un partener şi susţinem aspiraţiile ţării dumneavoastră de a trăi într-o Europă unită", subliniază mesajul adresat lui Voronin de secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, în numele preşedintelui american Barack Obama.

În ceea ce priveşte referirile din cadrul discursului lui Philip Gordon la Europa de Est, unde ar putea fi inclusă şi România, acesta subliniază că "numeroase ţări central şi est-europene sunt acum membre depline ale NATO şi UE - o realitate care este una dintre cele mai mari realizări ale perioadei de după Războiul Rece".

"Totuşi, avem o serie de treburi neterminate în propagarea acestei viziuni şi prosperităţi în sudul şi estul Europei. Rămân o serie de provocări critice, şi numai prin acţiuni colective vom putea continua să progresăm", a declarat oficialul SUA.

Gordon mai remarcă faptul că actuala criză financiară a afectat Europa, existând riscul "să fie agravate şi anumite probleme interne ale Europei privind identitatea, imigraţia, rasa, globalizarea şi comerţul".

În privinţa Rusiei, discursul lui Gordon este mai dur. "SUA nu vor recunoaşte sfera de influenţă a Rusiei. SUA vor continua, de asemenea, să susţină suveranitatea şi integritatea teritorială a vecinilor Rusiei. Aceştia au dreptul să ia propriile decizii şi să aleagă alianţele din care vor să facă parte. Rusia şi SUA pot continua să lucreze împreună, acolo unde interesele coincid, căutând să limităm diferendele într-un mod deschis şi prin respect reciproc", a spus oficialul în comisia din Congres.

Discursul oficialului din Departamentul de Stat în faţa subcomisiei din Congres s-a axat pe realizările SUA în ceea ce priveşte relaţia cu Europa şi pe priorităţile care ar trebui să fie avute în vedere pe viitor: amgajamentul european în privinţa provocărilor globale, o Europă care este completă, liberă şi paşnică şi o relaţie reînnoită cu Rusia. (Cotidianul)

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus